Soarele nu se înfiripase încă asupra zilei, care pentru noi e Duminică, dar femeile o și porniseră către livadă. Ci pe dealurile Răsăritului, o nedejde albă, ușoară ca răsfrângerea licărită a unui țărm smălțat cu crini și argint, urca domoală în zvăcnirea stelelor, biruind tot mai semeață scânteierea și clipocirea nopții. (…) Femeile umblau cufundate în jalea lor prin revărsarea adiată a zorilor, vrăjite parcă de-o lumină lăuntrică, de care nu și-ar fi putut da seama. (…) Numai când ajunseră în fața stâncii, uimirea le ținui locului. Neguroasa gură a peșterii se deschidea în întuneric. Nu le venea să creadă ochilor, iar cea mai inimoasă din ele dibui pragul cu mâna tremurată. La lumina faptului zilei ce sporea de-una, zăriră lespedea alături, rezemată de stânci. (…) Deodată se întorsese și văzu alături, împotriva verdelui și a soarelui, un om.
În felul acesta introduce Giovanni Papini marele eveniment al Învierii. Relatarea savuroasă apare în recent publicata carte: Viața lui Isus (Ed. Orizonturi, București, 2012).
Învierea Lui certifică mântuirea noastră; Învierea Lui asigură învierea noastră; Învierea Lui energizează nădejdea noastră. Să avem parte și anul acesta de binecuvântările Învierii. Să rămânem mereu într-o atitudine de reverență și, mai ales, să fim martori neobosiți. Cu smerenie și fermitate să afirmăm din suflet oriunde și oricând: HRISTOS A ÎNVIAT!