Eticheta

istoria creștinismului

i

Un trofeu al Învierii

Întâmplarea aceasta a fost povestită de Clement Alexandrinul (sec. II d.Hr.). Prin urmare, ea nu face parte din materialul canonic al Noului Testament, cu toate că se bucură de o largă acceptare din punct de vedere istoriografic. Versiunea pe care o reproduc este cea a lui Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.Hr.), care a preluat textul lui Clement cu fidelitate. După cum veți observa, avem aici o...

Despre bunicie

Stelianos Papadopoulos povestește în lucrarea sa Viața Sfântului Vasile cel Mare cum, pe când era încă un compilandru, acesta s-a bucurat de celebra lui bunică. Este vorba de Macrina, una dintre cele mai cunoscute femei creștine din primele secole, „marea personalitate care a influențat și propriu-zis format trei generații ale familiei.” (p. 16). Împreună cu soțul ei, Macrina a purtat crucea...

Exercițiu de neuitare: Anselm de Canterbury

La 21 aprilie 1109 se stingea Anselm de Canterbury, unul dintre cei mai mari lideri și gânditori creștini ai Evului Mediu. Anselmo, după numele său adevărat, s-a născut în jurul anului 1033 în Aosta, o localitate din nordul Italiei. La 15 ani visa să se călugărească în mănăstirea aflată în apropierea orașului natal, dar tatăl, om ambițios, avea planuri mai îndrăznețe pentru el. Fiul său înzestrat...

Povestiri despre titani

În mai puțin de 200 de pagini, Michael Reeves reușește o performanță lăudabilă. Ne prezintă contextul secolului XVI, nașterea ideilor reformatoare și pe reformatori înșiși. După aceste detalii v-ați aștepta la un manual de istorie din acela plictisitor și scorțos. Nici vorbă! Autorul pune toate aceste detalii istorice și teologice într-o poveste pe care oricine o poate savura. Fără lecturi...

Exercițiu de neuitare: Charles Haddon Spurgeon

La 31 ianuarie 1892 se stingea unul dintre cei mai mari predicatori baptiști ai tuturor timpurilor: Charles Haddon Spurgeon. S-a născut pe 19 iunie 1834 și a fost crescut în tradiția nonconformistă a creștinismului. Bunicul și tatăl său au fost slujitori în biserici independente, fără a se subordona vreunei confesiuni recunoscute oficial. Biografii săi descriu copilăria lui Spurgeon în contextul...

Exercițiu de neuitare: John Newton

La 21 decembrie 1807 ne părăsea unul dintre cei mai înzestrați compozitori creștini ai tuturor timpurilor: John Newton. De la el ne-a rămas faimosul imn Amazing grace („Mărețul har”), compus când s-a întâlnit cu dragostea lui Dumnezeu, după o viață promiscuă și tumultoasă. S-a născut S-a născut la 4 august 1725 și a avut parte de o mamă credincioasă care l-a scăldat în rugăciune și cântare în...

Când trecutul te scoate la tablă

Reflexul de a privi în urmă este o constantă în viața omului. Nu putem înainta necontenit, preocupați doar de ceea ce facem și ceea ce plănuim. Fără acest recurs la tradiție, la ceea ce s-a întâmplat cândva sau la ceea ce a determinat lucrurile prezente, este imposibil să mergem cu adevărat înainte. Faptele trecutului devin adevărate lecții în școala vieții, iar amintirile ne slujesc drept...

Noutatea creștinismului

Creștinismul ne-a schimbat radical concepția despre lume. Naturalismul greco-latin, acest păgânims legat de afirmarea existenței mai multor zei născuți din lume, este urmat de o altă viziune. Mesajul Evangheliei dă la iveală o altă ordine, transformă cu totul concepția anterioară despre divinitate: o divinitate una și doar una, desăvârșită, transcendentă, fără de sfârșit, creatoare, ia locul...

Istoria ca pedagogie necesară

Mirajul începuturilor ne bântuie pe toți. Suculente și misterioase, ele sunt adesea învăluite în legendă, dar acest lucru nu le face mai puțin atrăgătoare. Niciun eveniment major n-a scăpat de mitologizare, am putea spune. La fel s-a întâmplat și cu anumite perioade sau personaje din istoria milenară a creștinismului. Devine tot mai greu să alegem informațiile, să decupăm ceea ce este corect din...

Exercițiu de neuitare: John Bunyan

La 31 august 1688, după ce împlinise abia 59 de ani, scriitorul creștin John Bunyan pleca dintre noi. Născut în Elstow (un sat din Anglia din apropierea localității Bedford), micuțul John și-a făcut studiile în zonă, urmând ca – la 16 ani – să se înroleze în Armata Parlamentului de-a lungul unei confruntări ce se va numi mai târziu Războiul civil englez. După trei ani de activitate...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.