Ellen T. Charry: un profil

E

Doamna E.T. Charry (ETC) este profesor de teologie dogmatică și istorică la Universitatea Princeton din SUA. Oricât ar părea de exotic pentru unii, ETC este una dintre figurile reprezentative a teologiei contemporane. A scris deja un braț de cărți, conferențiază în diferite locuri ale lumii, este intervievată pe diverse teme și uimește prin profunzimea gândirii. Mai trebuie să adăugăm ceva. ETC este una dintre puținele doamne teolog ce nu se lasă sedusă de partizanismul feminist al breslei. Reușește să se mențină cu grație printre cei mai echilibrați dogmaticieni ai momentului. Propune în mai toate cărțile domniei sale o întoarcere la sensurile primare ale teologiei.

Riguros documentată și cu o oarecare candoare citită printre rânduri, ETC lansează o permanentă invitație la normalitate. Semnalează neobosită derapajele teologiei contemporane, oferind – la fel de neobosită – soluții scripturale. Bunăoară în By the Renewing of Your Minds (1997), ETC sintetizează scopurile teologiei astfel:

1. Sarcina fundamentală a teologiei este să-i asiste pe oameni în drumul lor spre Hristos. Dacă teologia nu se achită de această sarcină, toate celelalte sunt superflue, conchide autoarea. Marii teologi ai istoriei nu s-au tras niciodată înapoi. Au înțeles că dacă nu ei, atunci cine; au înțeles că dacă nu acum, atunci când. Faptul că ne naștem și activăm într-o anumită generație spune totul despre responsabilitățile noastre. Rolul de companioni spirituali ai căutătorilor de Dumnezeu este unul ilustru, iar adevăratul teolog nu-l va neglija niciodată.

2. Apoi, teologia trebuie să mențină identitatea și coerența comunității de credință. Deși om al cărții, teologul nu are voie să trăiască retras în turnul său de fildeș. El trebuie să fie printre oameni, să medieze conflictele, să traseze jaloane relaționale, să facă terapie spirituală. Unde s-ar putea mai bine aplica înaltele principii teologice dacă nu comunității?! Acea societate alcătuită din oameni diferiți dar strânși în jurul unei singure persoane: Domnul Hristos. Munca teologului trebuie să se desfășoare în cadrul părtășiei creștine, iar apoi să se răsfrângă asupra ei, impulsionând-o.

Un concept nou pe care ETC îl introduce este cel de hermeneutică aretegenică. Sintagmă pretențioasă, dar care a fost preluată cu multă bucurie de bibliști și este folosită tot mai mult. Aretegenic provine de la cuvintele grecești arete (virtute) și gennao (a naște). Prin urmare, ETC propune o hermeneutică a Bibliei care să fie aducătoare/născătoare de virtute. Totul trebuie să aibă o finalitate etică, după cum ne explică distinsa autoare. Deși nu mai este la modă o astfel de abordare a textelor, e trebuie să reînvie. A face teologie de dragul artei – să zicem așa – este cât se poate de păgubos. Dacă nu există un sens etic ce transcede teologhisirea atunci totul este compromis.

Subscriu cu amândouă mâinile în ce privește hermeneutica de tip aretegenic. Există o galerie ilustră de gânditori care au practicat-o și care și-au marcat generația. Adevărata teologie are ca obiectiv mântuirea oamenilor, întreținerea părtășiei și, nu în ultimul rând, proclamarea principiilor. Oare vom reuși?! Să pășim cu nădejde înainte și să ne bizuim pe El.

comentarii

  • Dumnezeu a avut întotdeauna,teologi,în toate nivelurile sociale.Aceştea s-au avântat în proclamarea principiilor biblice şi au format şi impulsionat,grupuri de părtăşie.
    Şi doamna ETC,este un exemplu de pasiune şi dăruire cu”graţie”,care depăşeşte partizanismul feminin şi impresionează pe cei mai echilibraţi (bărbaţi) dogmaticieni ai momentului.
    Cred că secretul unei astfel de dedicări şi al acestui zâmbet sincer şi deschis,se află în răspunsul promt,care l-a dat la cele două întrebări,fundamentale pentru orice creştin:DACĂ NU EU CINE? şi DACĂ NU ACUM CÂND? Răspunsul promt EU şi ACUM,aduce avântul dedicării şi încrederea în biruinţele viitoare.
    Iată cum o femeie este exemplu pentru toţi bătbaţii.

  • Așa este. ETC este un exemplu ilustru pentru noi. De ceva timp studiez cartea domniei sale și sunt plăcut surprins.
    Probabil că voi reveni și cu alte detalii.
    O zi buna

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.