Spectacolul ultimelor săptămâni îmi aduce aminte de Pilda judecătorului nedrept. Individul din pildă nu se temea nici de Dumnezeu, dar nu se rușina nici de oameni. Un postmodern reușit, un funcționar vanitos pus în slujba propriilor ambiții. Insistențele văduvei nedreptățite îl schimbă totuiși. Sâcâiala continuă îl face, într-un târziu, să treacă la acțiune. Îi face dreptate pentru ca, după aceea, să-și poată continua nestingherit viața.
Cam în același fel, toate figurile recent anchetate de DNA se află în aceeași postură. Nici o frică de Dumnezeu, nici o rușine de oameni. Multă impostură, vanitate și avariție. Oameni care sfidează întreaga realitate românească, oameni care-ți râd în nas oricând au prilejul. Parveniți cu reflexe infantile, bogați săraci pe diăuntru, plini de ei și goi de orice valoare autentică. Nu le voi da numele, pentru a nu scăpa pe vreunul. Pe de altă parte, blogul acesta nu e un tabloid și nu își propune să întreprindă nici o anchetă mai mult sau mai puțin jurnalistică.
Privesc însă dezolat spre acest tablou. Anchetații nu au nicio instanță morală căreia să i se subordoneze. Se tem doar de DNA. E singurul lor Dumnezeu. Câtă vreme scapă, sunt eroi; când nu mai scapă, sunt victime ale puterii prezidențiale. Pe trepte, în fața camerelor, invocă deontologia, familia și etica. Cine-i crede?! Afundați până în gât în afaceri cu statul, mereu la limita legii și uneori dincolo de ea, acești corifei ai democrației noastre mioritice ne sfidează total. În autosuficiența lor bolnavă ne privesc pe toți drept o masă de manevră, un material sociologic necesar dar niciodată semnificativ. Ce să mai vorbim de snobismul cu care-și înalță palate, cu care-și achiziționează limuzine și cu care se duc la tot felul de sindrofii. Deși își dau în petic mai peste tot, se simt stăpâni pe istorie și pe univers.
Știu. Ar trebui să-i compătimim. Însă drumul spre această compătimire trece întâi printr-o autentică indignare. Oameni de afaceri, oameni de stat și oameni de media, trași la răspundere pentru corupție de tip mafiot. Nu au – afară de DNA – nici un frison. Numai ancheta și potențiala detenție îi mai fac să tresară. Chiar și atunci o fac lacrimogen și jenant. Fără Dumnezeu, fără etică, fără măsură, ei dau nota României peste hotare. Nu sunt singurii condamnabili, dar sunt – prin natura poziției – cei mai vizibili. Da, trebuie să-i compătimim. Dar am face mai bine dacă, în viitor, i-am putea înlocui. Încă nu mi-am pierdut speranța că în țara asta mai sunt și oameni cu frica lui Dumnezeu și buni profesioniști în același timp.