Exercițiu de neuitare: David Wilkerson

E

 

dwLa 27 aprilie 2011 ne părăsea unul dintre cei mai îndrăgiți lideri evanghelici: David Wilkerson. Era trecut de amiazi când, după ce diminața postase pe blog, un teribil accident rutier l-a răpit acestei lumi, pentru a-l strămuta cu Domnul, în cealaltă. A lăsat în urmă – chiar și prin acest gest – o lucrare dusă până la capăt. Când nu mai rămâne nici o scăpare – așa se numea ultima postare. Parcă și-a scris dinainte istoria sau cel puțin ieșirea din scena vieții. A avut totuși grijă să ne atragă atenția asupra efemerității vieții, asupra faptului că evenimentele se strecoară în viața noastră într-un mod imprevizibil și că, la un moment dat, nimeni nu scapă. Dar, pe de altă parte, aceste detalii dovedesc liniștea pe care omul care-a umblat cu Dumnezeu o are chiar și atunci când trece peste ultimul prag.

Nu mă număr printre cei mai învederați admiratori ai lui. Totuși, îi port un respect profund pentru consecvența cu care a rămas lângă Dumnezeu și strădania pe care a dovedit-o în ogorul Evangheliei. Crucea și pumnalul (publicată în 1963) este una dintre cărțile mele preferate. Am citit-o cu mulți ani în urmă, într-o perioadă de căutări și nebuloase. Mi-ar prins foarte bine. Înțelegeam atunci că avem un Dumnezeu mare, un Dumnezeu care nu lasă lucrurile făcute pe jumătate. Mai înțelegeam că doar El ne poate face vase de cinste, folositoare pentru Împărăție. Nimic bun nu locuiește în noi, ne spunea în fond Wilkerson, dar abandonarea în mâna Lui schimbă radical lucrurile. Degradarea morală și aversiunea intelectuală nu-L sperie pe Dumnezeu. Într-un fel, El acceptă provocarea noastră și-o rezolvă magistral.

Îmi voi aduce aminte de Wilkerson cu entuziasm. Nu a trăit degeaba – după cum afirma familia după deces. De când s-a întors cu fața către Dumnezeu a continuat să fie un căutător sincer. Vizionar, vorbitor și scriitor, biografia lui ne vorbește acum de la sine. Nu s-a dat înapoi niciodată, și ne-a transmis o siguranță încurajatoare. Mulțumim lui Dumnezeu pentru astfel de oameni și nădăjduim că și tânăra generație are un tezaur similar.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.