Paul Evdokimov a trăit între anii 1901-1970 și a locuit, succesiv, în Rusia, Turcia și Franța. Are parte de o descendență nobilă, fapt care însă nu i-a fost de bun augur, cel puțin în copilărie. La vârsta de șase ani tatăl său este asasinat, iar mama îl va crește și, mai mult, îi va insufla gustul teologiei.
După ce, în Rusia, absolvă școala militară și luptă doi ani împotriva revoluției bolșevice, se refugiază cu mama la Istanbul și apoi ajunge la Paris (în 1923). Obține licența în teologie în 1928, se căsătorește și apoi obține doctoratul cu teza Dostoievski și problema răului. În 1945, după ce va fi avut deja doi copii, îi moare soția. Evdokimov se dedică exclusiv teologiei, iar în 1954 se recăsătorește cu Tomoko, fiica unui diplomat japonez. Începând cu anul 1962 predă teologia la Institutul Saint Serge din Paris și face parte din Comitetul de Studii de la Bossey (Geneva).
M-am simțit dator să ofer aceste detalii biografice.Nu e indicat să cităm dintr-un autor de talia lui Evdokimov fără a-l introduce oarecum. Fragmentul următor descrie tocmai convertirea. Poetic și plastic, debutul vieții de credință este pus într-o lumină înviorătoare. Fiecare metaforă parcă vrea să stârnească un entuziasm firesc. Totul conduce, dupa cum veti vedea, spre o relația cu Tatăl. Liant și fundament primordial, părtășia cu Dumnezeu stă în centrul oricărei deveniri spirituale.
Să-l ascultăm, așadar.
O lectură, o întâlnire, o cugetare, fac să țâșnească o bruscă și mare lumină. În limpezimea ei totul se ordonează ca într-un poem genial, dând oricărui lucru o valoare feciorelnică, neprețuită. Este primăvara religioasă, de tonalitate alegră, mozardiană; ca mugurii plini de sevă; ființa umană se simte dilatată de o bucurie copleșitoare, de simpatie spontană pentru toți și pentru toate.
Un timp de neuitat, ca o sărbătoare luminată de mii de străluciri, el ne face să vedem în Dumnezeu chipul surâzător al Tatălui care iese în întâmpinarea copilului Său.