Motivul tristeții acelor ucenici [din Emaus] consta, se înțelege, în pierderea pe care o suferiseră: Îl însoțiseră pe Isus, Îl văzuseră apoi arestat, insultat, răstignit, mort și înmormântat. Durerea întristează inima unei femei care și-a pierdut iubitul; bărbații însă, după o pierdere asemănătoare, devin de obicei perplecși mai degrabă cu mintea decât cu inima: ei deplângeau o carieră zdrobită. (…)
Omenirea este, prin natura sa, dispusă să creadă că tot ceea ce se referă la religie trebuie să fie atât de senzațional și puternic, încât să copleșească imaginația; și totuși ceea ce se întâmplă pe drumul de la Emaus a revelat cum, de cele mai multe ori, adevărurile cele mai importante apar în circumstanțe comune, banale, ale vieții zilnice, precum întâlnirea cu un călător pe drum. Hristos ascunsese propria prezență în cel mai bătut dintre drumurile vieții. Cunoașterea despre El venise pentru că ei merseseră cu El: și fusese cunoașterea slavei obținută prin înfrângere. În viața sa glorificată, ca și în viața Sa publică, crucea și slava au precedat în pas egal. (…)
Într-adevăr, Hristos străbate încă pământul: prin trupul Său mistic, acum, pe când atunci l-a străbătut prin trupul Său fizic. Evanghelia a fost preistoria Bisericii, așa cum Biserica este istoria posterioară evangheliei. Lui i se refuză și astăzi un loc în casele de oaspeți, precum odinioară la Betleem; noi Irozi cu nume sovietice sau chineze Îl persecută cu sabia; alte satane se ivesc pentru a-L ispiti, departe de cruce și de mortificare, să facă scurtături care atrag favoarea oamenilor. Are parte de destule triumfale Duminici de Florii, dar sunt preludii ale altor atâtor de multe Vineri Sfinte; noi acuze (și, de cele mai multe ori, ca și atunci, de la oameni pioși) sunt lansate împotriva Lui: anume că El este dușman al Cezarului; și împotriva patriei; și preocupat de a perverti națiunea; și este atacat de o lapidare din exterior, în timp ce din interior este lapidat de falșii frați; nu lipsesc de la a-L trăda și a-L da pe mâna dușmanului acei Iuda chemați la misiunea apostolică; și unii dintre ucenicii săi care s-au mândrit cu numele său nu-l mai însoțesc, pentru că, asemenea predecesorilor lor, consideră „dificilă” învățătura Sa, în mod special cea referitoare la pâinea vieții. Însă pentru că nu există moarte fără înviere, va învia de mii de ori. Mereu vor răsuna clopotele care vor anunța pedeapsa capitală dată Lui, care totuși va fi amânată în mod invariabil; până când, într-o zi, trupul Său mistic va deveni obiect al unei persecuții universale, iar el va merge la moarte așa cum a mers anterior, „pătimind sub Ponțiu Pilat”, adică pătimind sub puterea atotstăpânitoare a statului. Însă, la sfârșit, tot ceea ce a fost prezis despre Avraam și despre Ierusalim se va adeveri în perfecțiunea sa spirituală, iar El va fi glorificat în trupul Său mistic așa cum a fost glorificat în trupul Său fizic.
(Fragmente din Viața lui Cristos, de Fulton Sheen, Sapienția, Iași, 2015)