Gerhard Maier, analizând prima arătare a lui Hristos, potrivit Ioan 20.1-10, numește acea dimineață: cea mai ciudată din istorie. De ce? Pentru că a fost o dimineață a DEZAMĂGIRII, apoi a NEDUMERIRII și, în cele din urmă, o dimineață a primei presimțiri a CREDINȚEI. Întâi e valea, apoi piscul cel înalt și maiestuos. Întâi e agonia, apoi vindecarea și vitalitatea. Maria Magdalena parcurge, în sensul acesta, întregul traseu: de la dezamăgire la credință. După ce disperarea îi sfredelește inima și neputința la fel, această femeie care a fost alături de Domnul din ziua eliberării ei până în ultima, plânge lacrimile bucuriei. După ce le-a plâns pe cele ale durerii, iat-o acum, față în față cu Hristosul ei iubit, exprimându-și întreaga devoțiune.
Un asemenea parcurs și, mai ales, un asemenea deznodomânt vă doresc tuturor. Pentru cei care, din diferite motive, ne-am oprit la jumătatea drumului, să ne ridicăm și să mergem înainte. În grădină, gentil și suveran, Hristosul cel înviat ne așteaptă pe fiecare dintre noi. După ce am trecut prin toate stările posibile, după ce am mușcat din fructul amar al propriei agonii, să trecem pragul entuziasmului deplin. Să trăim ceva inedit, însă atât de autentic și necesar. Credința să ne sporească în inimă și chipul să ni se preschimbe ca al îngerilor. Învierea lui Hristos să ne copleșească în modul cel mai profund cu putință. Și – după cum ne îndemna cândva Dumitru Stăniloae – „să trăim într-o stare continuă de înviere.”
HRISTOS A ÎNVIAT!