Pentru că tot stăm pe-acasă, cu ai noștri, vă propun câteva rugăciuni de mare originalitate. Acestea aparțin lui Ioan de Kronstadt (1829-1908) și au fost publicate postum. Vă rog să remarcați umorul și franchețea acestui mare duhovnic, să apreciați capacitatea lui de introspecție.
Lectură plăcută!
Dă-mi, Doamne, să trăiesc în bună înțelegere cu membrii familiei mele! Dă-i, Doamne, soției mele, Elisabeta, să mă asculte pe mine, soțul ei, întrucât de ascultarea ei atârnă pacea noastră. Dă-i surorii ei, Ana, înțelepciune, să nu-i despartă pe soți, că Tu ești Cel ce ne-ai unit pe noi doi și-ar fi prea dureros pentru mine, Doamne. Fie ca Ana, sora ei și a mea, să se mulțumească cu ceea ce primește în dar: casă, masă și toate celelalte. Doamne, fă să nu mă scârbesc de ea, dă-mi răbdare. Dă-mi să mă bucur de dragostea soției și a cumnatei mele. Ajută-le lor să facă treburile casei, iar să nu șadă fără rost.
(…)
Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai izbăvit de nenumărate ori de răutate și furie împotriva surorii Ana Constantinovna, când toate privirile și mișcările ei îmi păreau izvorâte din răutate și mândrie, din rea voință și din împotrivire. Și chiar dacă ar fi fost așa, ce era? Nu e ea de vină, ci diavolul se năpustește asupra mea, pentru păcatele mele. Iar eu trebuie să biruiesc răul cu binele, mândria cu smerenia, toate neplăcerile cu răbdarea. Și, ce este cel mai important, e că eu, în mine însumi, nu trebuie să am nici urmă de răutate. Diavolul mi-i clevetește continuu înlăuntrul meu pe semenii mei, în special pe văduvă și pe orfane, pe soție și pe cerșetori. Mă ațâță împotriva lor, iar eu mă enervez și mă supăr pe ei. Trebuie să mă înarmez împotriva mea și a patimilor mele, iar nu împotriva oamenilor.
Doamne, dă-mi să țin minte mereu făgăduința pe care am făcut-o în biserică pe data de 14 septembrie, în ziua Înălțării Sfintei Tale Cruci. Am promis atunci să-mi schimb cu desăvârșire modul de viețuire, să tac mai mult acasă. Doamne, pune pază gurii mele! Prea cu ardoare doresc ca să muncească și Ana Constantinovna, care trăiește ca un trântor. Și asta nu-i bine, de vreme ce eu, din pricina acestei dorințe pătimașe, și stăruitoare, simt față de ea antipatie și dușmănie, ca și față de o leneșă, o trândavă și-o scandalagioaică. De ce nu am față de ea sentimente creștinești: blândețe, nerăutate, îngăduință, răbdare, dragoste și pace? Doamne, Tu toate le cunoști. Ai milă de noi! Îndreptează calea vieții noastre după voia Ta!
(…)
Un uragan cumplit m-a potopit azi, chiar înainte de privegherea de duminică. Bine ar fi fost dacă n-aș mai fi trecut pe acasă: eu mă grăbeam să mă întorc la biserică, iar soția m-a-ncuiat în casă. Toată privegherea n-am fost în apele mele, ci indispus, tulburat. Abia făcând pocăință, mi-am redobândit pacea. (Nu trebuia să trec pe acasă să-mi schimb centura!)
(…)
Dăruiește-mi, Doamne, dragoste pentru cei de aproape ai mei, care trăiesc împreună cu mine. Dă-mi să rabd neputințele lor, căderile și răutățile lor. Dă-mi să mă îmbogățesc în dragoste, smerenie, nerăutate și răbdare, în înfrânare, curăție și ascultare, în sârguință la lucru.
(…)
Îmi respect soția pentru dragostea statornică pe care o are pentru mine, în toată această atmosferă instabilă a vieții noastre de familie. Îmi pare rău de cumnata mea Ana, pentru metehnele ei dobândite din copilărie: îi desconsideră pe cei din jur și e nesociabilă. Se socotește mai presus și mai bună decât toți. Nimeni nu se compară cu ea! Să nu îndrăznească cineva să o jignească!
(…)
Acasă, ca urmare a unei irascibilități pricinuite de boală, m-am supărat pe soție pentru că nu m-a lăsat să mă duc în camera mea, fiindcă o culcase acolo pe Rufina (una dintre fetițele cumnatei Ana). La masă mi-am enumerat în gând toate îngrădirile pe care mi le pune. Recunosc, sunt orgolios, capricios, încăpățânat! De acum încolo, cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să fiu atent, să las deoparte toanele și să trăiesc în bună înțelegere, pace, liniște și nerăutate. Soția adevărat grăiește că uneori n-am dreptul să deschid gura.
(…)
Nu pentru răsplată, ci pentru Hristos să fie casa mea în pace și în îndestulare văduva Ana Constantinovna și copiii ei, ca astfel să fiu și eu liniștit în privința lor.
Să o ierte Dumnezeu pe soția mea, care deseori mă mustră și-mi face reproșuri. Să o înțelepțească Domnul și să ne împace. În ce stare te poate aduce o soție certăreață! Sunt tensionat și nestăpânit. Se pare că astăzi m-am împărtășit cu nevrednicie, fiindcă m-am ghiftuit aseară. Mă căiesc, Doamne!
(Fragmente din Calea pocăinței lăuntrice: jurnal duhovnicesc needitat, trad. Vladimir Bîrcă, Ed. Evanghelismos, București, 2011)