Ordinea lumii nu este un accident. Nu există nimic actual care să poată fi actual fără un anumit grad de ordine. Intuiția religioasă este sesizarea acestui adevăr, și anume că ordinea lumii în întregul său și în părțile sale, frumusețea lumii, plăcerea vieții, pacea vieții și stăpânirea răului, sunt toate legate laolaltă – nu în mod accidental, ci din rațiunea acestuia adevăr: că universul manifestă o creativitate a cărei libertate este infinită și un domeniu al formelor cu posibilități infinite; dar că această creativitate și aceste forme sunt împreună neputincioase în a realiza actualitate fără armonia ideală deplină, care este Dumnezeu.
Fragment dintr-o argumentație mai amplă ce-i aparține marelui filozof american Alfred N. Whitehead (1861-1947). Grație editurii Herald avem și în românește cartea Religia în formare, un fel de prezență exotică în peisajul editorialistic românesc.
Părinte a ceea ce mai târziu se va fi numind teologia procesualistă, A.N. Whitehead a fost receptat în tot felul de-a lungul ultimelor decenii. Acest tip de teologie a fost însă o replică necesară dată teologiei liberale a sfârșitului de secol XIX. Imanența lui Dumnezeu trebuia recâștigată, precum și alte câteva nuanțe dogmatice. Desigur că anumite idei de-ale autorului trebuie luate cu penseta, însă pentru cei interesați de filozofia religiei, cărțile lui îi sunt indispensabile.
Este o problema extrem de grea. Poate cea mai grea. Oare observam ordinea pentru ca doar ea exista, sau pentru ca noi putem intelege doar ordinea? In domeniul calculatoarelor exista notiunea de numere pseudo-aleatoare. Sunt „pseudo” deoarece cu o masinarie cu un numar limitat de stari nu se poate genera haos in mod perfect. Oare ce este observatia noastra: limita de aparat, conditionare culturala, reflectare corecta a realitatii?