Născut în anul 1692 la Berkshire, Joseph Butler este unul dintre cei mai interesanți predicatori ai secolului XVIII. Biografia lui cunoaște o seamă de paradoxuri, dar și un impact de invidiat. Cu studii temeinice la Oxford, Butler devine predicator la Rolls Chapel (Londra), paroh la Haughton-le-Skerne și Stanhope, apoi capelan pentru lordul cancelar. Într-o ascensiune care îmbină sacrul cu profanul, el ajunge cancelar al reginei Caroline, apoi al regelui George II și, în fine, episcop de Durham (cel mai bogat scaun episcopal al Angliei).
Am uitat să vă spun. Omul acesta s-a născut într-o familie de prezbiterieni, dar n-a devenit niciodată prezbiterian. Pe atunci prezbiterianismul era o mișcare disidentă, iar Butler n-a agreat acastă postură. A pledat cu toată forța pentru Biserica Anglicană, unde – după cum am văzut – a avansat rapid. Deși a avut o carieră eclezială fulminantă, el a refuzat în anul 1747 poziția de arhiepiscop de Canterbury. Acest refuz era greu de înțeles în epocă, mai cu seamă că mulți prelați râvneau această demnitate.
Aristocrat în atitudine și comportament, infuent și abil, Butler a fost totuși un om foarte generos. Nu era lacom și nici vanitos. A urcat treptele ierarhiei bisericești și sociale pe forțe proprii, folosindu-se exclusiv de inteligența și flerul propriu. Se mai spune că era primejdios de timid și sensibil. Unii biografi cred că era mult prea sensibil în raport cu provocările ce i le-a întins viața. Și încă un amănunt: a fost necăsătorit. Deși nu credea că celibatul este o virtute în sine, a pledat toată viața pentru solitudine, postură care – spunea el – i se potrivește cel mai bine.
Proiectul său de viață a fost lupta împotriva deismului. Să ne aducem aminte: secolul XVIII a fost epoca de aur a deismului englez, iar Butler a fost unul dintre demolatorii lui. Teismul său articulat și vehement a avut o valoare apologetică excepțională. Într-o epocă în care fascinația științei moderne era maximă, când raționalismul câștigase teren, iar cele mai eminente minți înclinau spre comoditatea deistă, acest rafinat predicator a reușit să propună altceva. A reușit să-L prezinte pe Dumnezeu ca pe o Ființă personală, gata să intre în legătură cu omul, și nu doar ca pe un Creator impasibil și distant (cum credeau deiștii).
În acest cadru ar trebui să plasăm și cele două serii de predici rămase până la noi. Este vorba de Cincisprezece predici ținute la Rolls Chapel în 1726, unde a explicat virtuțile pe înțelesul tuturor și a vorbit despre cum trebuie ele practicate. O altă serie de Șase predici face cam același lucru, cu mențiunea că una dintre ele milita pentru promovarea misiunilor în străinătate. El a scris și-a predicat mult mai mult decât materialul ce-l avem noi, dar au fost distruse după moartea sa. De ce? Pentru că așa a cerut el încă din timpul vieții. Distrugerea aproape integrală a scrierilor sale a fost o dorință constantă în viața lui Butler.
Faptul că avem atât de puțin din opera acestui mare om ne surprinde. Puțini ar fi cerut imperios să li se distrugă opera. Faptul că a refuzat demnitatea cea mai mare în Biserica Anglicană spune ceva. Alte particularități biografice vorbesc fiecare în felul lor. Butler a fost unul dintre cei mai interesanți lideri creștini ai istoriei, un predicator de mare eleganță și profunzime, un om al timpului său. A înțeles că viața de credință trebuie trăită în cetate și promovată în toate mediile. Cinste lui!