Abelard despre Anselm de Laon

A

Figură importantă a Evului Mediu, Abelard s-a întâlnit, în parcursul său intelectual, cu cel mai important dascăl al momentului: Anselm de Laon.  Considerat părintele hermeneuticii biblice, Anselm s-a bucurat în jurul anului 1100 de o reputație extraordinară. Cu toate acestea, Abelard nu a găsit în el ceea ce căutase. I s-a părut că e precum cu pomul lăudat la care nu e bine să mergi cu sacul, asta dacă nu vrei să fi dezamăgit la urmă. Iată cuvintele lui:

M-am apropiat prin urmare de acest bătrân care-și datora reputația mai degrabă vârstei sale înaintate decât talentului sau culturii. Toți cei care veneau la el ca să-i cunoască părerea asupra vreunui subiect de care nu erau siguri, plecau de la el încă și mai nesiguri. Dacă te mulțumeai să-l asculți părea admirabil, dar dacă îi puneai întrebări se dovedea nul. Ca vorbărie, admirabil, ca inteligență, bun de disprețui, iar ca rațiune, pustiu. Flacăra lui în loc să lumineze casa, o umplea de fum. Era ca acel arbore plin de frunze care, de departe, atrage privirea, dar uitându-te la el de aproape și cercetându-l cu atenție, bagi de seamă că e cu totul lipsit de fructe. Când m-am apropiat de el ca să-i culeg rodul, am văzut că seamănă cu smochinul cel blestemat de Domnul sau cu bătrânul stejar cu care Lucan îl compară pe Pompei: „Stă la umbra unui mare nume / Asemenea unui stejar superb în mijlocul câmpului.” Mă lămurisem și n-am mai pierdut vremea la școala lui.

Nu știm dacă Abelard a exagerat sau nu. Dar dacă a fost onest și a spus lucrurilor pe nume, atunci merită meditat puțin. Nici atunci aparențele nu descriau întotdeauna realitatea și nu toți profesorii se ridicau la înălțimea propriului renume. Decalaje între imagine și substanță au fost de când e lumea. Și tocmai de aceea vigilența e binevenită. Nu tot ce zboară se mănâncă, așa cum nu tot ce se aude chiar corespunde cu adevărul. Oamenii, cu cât sunt mai impozanți, cu atât ar trebui puși pe mai multe cântare. Valoarea trebuie confirmată în timp și în situații dificile. Altfel, nu suntem decât niște oameni slabi care ținem isonul altor oameni la fel de slabi ca și noi iar, în consecință, ne alienăm la nesfârșit.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.