Adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. (Mat. 5.18)
În toiul aplauzelor noastre la isprăvile civilizației, Biblia se azvârle ca un cuțit, ciopârțindu-ne satisfacția, readucându-ne aminte că Dumnezeu are, și El, un glas în istorie – ne avertizează Abraham Heschel. Despre acest glas al lui Dumnezeu mărturisește Isus în afirmația citată. Așa cum cerul și pământul sunt două realități incontestabile, tot așa este și Cuvântul lui Dumnezeu. Câtă vreme istoria își urmează cursul, iar civilizația se dezvoltă fără preget, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează și el.
Toate vor trece – auzim adesea. Noi înșine trecem sub apăsarea anilor ce se adună în spatele nostru. Această trecere a fost așa de bine spusă în grai poetic, dar și filozofic. Și totuși, există ceva ce nu trece. Există ceva care rezistă în timp dincolo de imaginația noastră și dincolo de istorie. Acest lucru ce nu se erodează în timp, ba dimpotrivă se reînnoiește, este CUVÂNTUL DOMNULUI. Toată viața căutăm puncte fixe de care să ne agățăm cu mintea și inima noastră. Nu putem trăi suspendați în istorie, atâta vreme cât omul nu trăiește numai cu pâine. Nu avem nevoie numai de un univers primitor și fascinant, ci și de un Cuvânt care să ne țină sufletele în viață. Doar el ne-ar putea furniza o voioșie consistentă și o conduită autentică.
Imuabil, temerar și strălucitor, Cuvântul lui Dumnezeu înaintează triumfător. Va rămâne în picioare fiecare frântură de slovă (fragment de literă, am spune noi) și fiecare iotă a textului (un accent nevinovat, dar indispensabil limbii ebraice). Isus rostește aceste cuvinte în Predica de pe Munte, arătând ascultătorilor că Legea și Proorocii nu sunt altceva decât El. Mântuitorul își așează propriile cuvinte în continuitatea Legii Vechiului Testament. El a venit să împlinească Legea, în sensul de a-i da rotunjime, de-a o rezolva. Vechiul Testament îl anunță, Noul Testament Îl atestă și iată cum revelația scrisă ne cucerește inimile.
Cuvântul lui Dumnezeu este deja-aici, ca plinătate a adevărului pogorât în lume, lucrător în natura omenească, și totuși nu-încă împlinit în plenitudinea sa. Este tocmai ceea ce garantează libertatea și puterea de creație, de restaurare, a ființei umane – ne spune Dorin Ștefănescu. Acest Cuvânt nu strivește voința umană, ci doar i se oferă și apoi o trezește la viață. Pământul în care rodește este chiar inima noastră, cum va spune Isus în cunoscuta pildă a Semănătorului. Nu este impersonal, consumându-se doar la nivel cosmic sau istoric, el este pentru noi, pentru fiecare în parte. Generații la rând s-au înfruptat din el și alte generații vor continua să o facă.
Nu va trece o iotă… o frântură de slovă… Cum strălucește fidelitatea lui Dumnezeu în această afirmație?! Câtă liniște găsește sufletul nostru în aceste cuvinte! Efemeri și limitați, noi locuitorii unui pământ nesigur, putem să ne ancorăm într-o realitate neschimbătoare. Cuvintele lui Hristos ne sunt date ca punct de sprijin în trecerea noastră prin lume. Să ne agățăm de ele cu încredere și să trăim sub fascinația lor. E mare lucru să te încrezi în promisiunile lui Dumnezeu, e mare lucru. Câți n-ar da ca în momente cheie ale vieții lor să aibă o asemenea temelie. Să răspundem fidelității lui Dumnezeu cu propria noastră fidelitate. Să rezonăm cu acest Cuvânt care transcede secolele și să credem alături de Augustin că sufletul nu se înalță prin sine, ci prin adevărul căruia i se supune de bunăvoie.