Thales în interpretarea lui Platon

Unii văd în Thales (din Milet) fondatorul filozofiei. Cu merite extraordinare în multe privințe, acest gânditor l-a uimit inlusiv pe Platon. Acesta din urmă îl pomenește într-o scriere, cu candoare:

Se povestește despre Thales că cercetând stelele și privind în sus, a căzut într-un puț. O servitoare din Tracia, minte aleasă și subțire, l-a luat, zice-se, peste piciorcum că pune suflet să știe ce se află în cer, dar ce se află la picioarele sale și în juru-i îi scapă.

Pățania descrisă, precum și interpretarea sa prozaică, îi oferă lui Platon o bună ocazie elogiativă. Iată și tălmăcirea:

Această zeflemea se potrivește tuturor acelora care își petrec viața întreagă în căutarea înțelepciunii. Căci, la drept vorbind, un astfel de om și-a uitat de cel apropiat și de vecin, ignorând nu numai ce face, dar aproape și dacă este om sau altă jivină. (…) Însă ce poate fi omul și ce se cade unei astfel de naturi, spre deosebire de altele, să facă ori să suporte, aceasta caută cu râvnă și depune eforturi să afle.

Iată cum o inadaptare la realitatea înconjurătoare poate fi benefică. Atunci când mintea țintește mai sus decât aspirațiile obișnuite, ea poate să ajungă la soluții inimaginabile. Așa cum avem nevoie de cineva să facă puțuri, case și să amenajeze grădini, la fel – dacă nu mai mult – avem nevoie de altcineva care să gândească, să scrie și să ne provoace mintea în cel mai ilustru mod. Interesant cum marii gânditori antici s-au interpretat și s-au apărat unii pe alții în fața preconcepțiilor cititorilor lor…