Mai mult sau mai puțin, în prezent și în această eră, noi suntem niște părinți privilegiați. Timpul acesta este unul confortabil pentru majoritatea oamenilor. De-a lungul timpului, familiile s-au dezvoltat în cele mai periculoase condiții. Coloniștii sufereau de boli contagioase și călătoreau pe mare în condiții riscante. Pionierii americani au traversat Marile Câmpii Centrale împreună; au suferit și au murit din cauza ororilor traiului în secolele de odinioară. Însă în ciuda tuturor pericolelor care au dispărut în timp, din fericire, cu ajutorul noii tehnologii, copiii creșteau totuși și reușeau să crească la rândul lor următoarele generații. Greutățile erau combătute cu indiferență și cu o atitudine fermă — o mentalitate de supraviețuire și progres.
Care au fost efectele acestora față de un om în creștere? A fost acela cel mai bun mediu în care putea trăi? Cu siguranță nu, din moment ce copiii erau puși în situații foarte primejdioase pe când erau forțați să muncească prea mult, fiind probabil hrăniți prea puțin și expuși la boli periculoase. Trecutul nu ar trebui mereu luat de exemplu pentru cum să trăim pe viitor. Eu nu susțin stilul extrem de viață în care contează doar să supraviețuiești. Ar trebui să acceptăm privilegiile noastre moderne. Însă trebuie să admitem faptul că, pe atunci, copiii erau învățați niște valori bune pe care le adoptau din pură necesitate.
Copiii de pe vremuri aveau îndatoriri ce ajutau la dezvoltarea încrederii în sine, a eticii muncii și a abilităților de bază necesare pentru rezolvarea problemelor și pentru supraviețuire. Acestea erau de ajutor de-a lungul transformării copilului într-un adult pregătit să înfrunte viața. Dezamăgirea nu era ceva nou și astfel, când apăreau situații ce duceau la eșec, nu era sfârșitul lumii pentru ei. Munca grea și alte așteptări față de purtarea celui mic hrăneau instinctele de supraviețuire ce-i făceau niște adulți de succes.
(Din 10 pași pentru un părinte (aproape) perfect, de Mary Ellen Renna, Editura Trei, București, 2017)