Cu cât vor să fie independenți mai devreme, cu atât aceștia capătă abilitatea de a tolera un răspuns negativ referitor la cererile lor și de a gestiona dezamăgirea. Părinții dau astfel posibilitatea copiilor de a-și consolida un bun sentiment de sine. Acest sentiment este asemănător cu stima în sine și cu conștiința propriei valori. În timp ce sentimentul de sine se dezvoltă în copil, acesta îi aduce și mai multă încredere, ceea ce îi va da un plus de independență și încredere în propriile competențe.
A crește un copil nu înseamnă să-i fii partener, ci lider, să-l ghidezi prin viață. Tu impui niște reguli doar în beneficiul copilului tău. Ești acolo să-l înveți și să-l conduci în direcția corectă, să-l sfătuiești, să-l asculți și să îi impui limite când e necesar. Când un părinte dă comenzi calm și regulile le sunt respectate, este firesc să fie pace și liniște.
Societatea în ziua de azi este într-o cumpănă a extremelor despre ce înseamnă să fii părinte: este deci timpul să găsim un punct comun. Recomandările variază de la lăsarea copiilor mici să ia decizii importante de viață până la sugestii cum că părinții ar trebui să participe la aproape toate aspectele vieții lui de zi cu zi. Se pare că ei, copiii, nu sunt considerați răspunzători de ceea ce fac și mult prea des educația parentală este făcută vinovată pentru rătăcirile copilului.
(Din 10 pași pentru un părinte (aproape) perfect, de Mary Ellen Renna, Editura Trei, București, 2017)