Intitulată Hristos ca om al durerii, pictura ne prezintă o fațetă mai puțin obișnuită a lui Albrecht Durer. Pictorul german ne surprinde cu utilizarea abundentă și luminoasă a culorilor, câtă vreme reputația sa este mai degrabă ca desenator și grafician. Se pare că anumite teme trebuie să-l miște profund pentru a-i aloca o asemenea atenție artistică.
Revenind la pictură, trebuie să recunoaștem că e singurul ce-L pune pe Isus într-o asemenea ipostază fizică. Genunchiul ridicat devine un fundament obligatoriu al cotului care, prin flexare, face posibilă susținerea capului. Palma ce-I învăluie obrazul cade perpendicular pe genunchi, găsindu-și în felul acesta un punct de sprijin. Este ca și cum greutatea cununii de spini e așa de mare încât e nevoie de un efort fizic susținut. În cealaltă mână, biciul și mătura se înmănunchează în același înțeles. Probabil o aluzie la curățirea Templului, iar dacă e așa atunci Durer se dovedește un fin teolog. Acea curățire a Templului a declanșat aversiunea finală împotriva lui Isus, implicit crucificarea.
Picăturile de sânge prelinse pe umeri, brațe și piept sunt dovada unei cumplitei suferinți. Tristețea ochilor, paloarea obrajilor și rigiditatea buzelor dau un plus de dramatism întregului tablou. Însăși poziționarea lui Isus în acea crăpătură, duce cu gândul la mormânul în care trupul Său va fi depus după crucificare. Fără haina cea dintr-un singur fir, părăsit de tot, Hristos îndură suferința salvifică pentru lumea întreagă. E bine, din când în când, să observăm reflectarea acestui mare eveniment în artă. S-ar putea să găsim detalii ce se ascund la simpla exegeză a textelor. S-ar putea să ne fie de folos!