Cu aceste cuvinte caracteriza Papa Francisc propriul pontificat. Întorcându-se din vizita oficială întreprinsă în Coreea de Sud, la cei 77 de ani ai săi, a fost întrebat – din nou – despre notorietatea sa pe plan mondial. Într-o atmosferă destinsă, mai marele catolicilor declara:
Văd asta ca pe un gest de generozitate al Domnului Încerc să mă gândesc la păcatele mele, la greșelile mele, ca să nu devin mândru. Știu că va dura puțin timp. Doi sau trei ani apoi voi fi în Casa Tatălui.
Dacă aceste cuvinte sunt în acord cu forul său interior, atunci lucrurile chiar sună bine. Orice poziție de autoritate, trebuie văzută ca un privilegiu divin. În felul acesta vom fi mult mai responsabili și vom avea cea mai bună atitudine. Cred că nimeni nu poate sluji fără un adecvat simț al măsurii. Un alt fapt interesant este legat de realismul declarației papale. Spune că mai are câțiva ani, deși nu știm pe ce se bazează. O presimțire? Un calcul legat de vârstă? Anumite afecțiuni medicale? Oricum ar fi, faptul că slujim într-un timp determinat – și suntem conștienți de asta – ne face bine.
În același interviu, el vorbea și de o posibilă retragere. Dacă vor interveni probleme de sănătate, Papa Francisc ia deja în calcul un gest similar cu cel al lui Benedict XVI. Existând deja un precedent, s-ar putea să urmeze, oarecum, exemplul. De apreciat modestia pe care o afișează suveranul pontif. Recunoaște în mod deschis tentația mândriei, dar și lupta pe care o duce în acest sens. Dincolo de toate, e grozav să-ți desfășori activitatea sub semnul propriei efemerități. Să știi că ești trecător și să folosești fiecare moment cu maximum de eficiență.