Deoarece, conform Evangheliei după Marcu, în lunea din Săptămâna Mare Domnul Hristos a blestemat smochinul neroditor, oferim mai jos comentariul lui Nicolae Steinhardt pe acest subiect. Cred că este plăcut și motivator, mai ales în aceste zile de înaltă semnificație.
Pericopa smochinului se cade să fie interpretată nu după regulile dreptății naturale și valorile axiologiei elementare, ci la nivelul propozițiilor duhovnicești alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci cand nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea inceteaza daca realizam ce este in fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemarii Sale. Nu de smochin și de smochine se face mențiune în parabola aceasta, ci de om: care nu dispune de scuza valabila spre a-L refuza pe Facatorul sau ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, conditii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absolută. Chemării de sus i se poate răspunde numai cu “ Iată-mă” ori cu “Da, Doamne”. Motivările, fie ele omenești plauzibile, nu sunt luate în considerare: nu ne este ingăduit a ne eschiva nici măcar pentru a ne îngropa tatal ori a ne rândui cele din gospodării; nici pentru a ne duce să vedem tarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curând cumpărați; nici pentru a ne desparti de femeia de care abia ne-am însoțit prin nuntă.
Mereu și în orice clipa este vremea – si acum este – a raspunde “Iată-mă” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe tărâmul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative și nejustificative. Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaste soroace și pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul și el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemării cerești. Reacțiile „robustului simt comun” nu au ce căuta în citirea formulelor spațiotemporalității (sunt date peste cap); și tot așa nici în dezlegarea încifrărilor duhovnicești. Iată de ce putem afirma că omul (smochinul, în limbaj codificat) trebuie sa fie oricând gata, oricand disponibil pentru Hristos. Nicăieri teoria disponibilității integrale enunțate de André Gide nu se aplică mai la propriu și mai desăvârșit decât în relațiile dintre făptură și Ziditorul ei. Iar a fi disponibil înseamnă a te nimeri oricând încins, cu toiagul în mână, cu încălțămintea în picioare, pregătit de drum, de acțiune, de răspuns afirmativ, de roadă.