E ușor să diminuăm moartea lui Isus din punct de vedere teologic. Acest lucru poate fi făcut plasând-o doar în interiorul unui cadru care vorbește despre Isus ca exemplu ultim de iubire, deși atunci este greu de spus și interesant totodată de ce, fără mai mult decât un cadru, moartea sa ar fi un act de iubire. Sau poate fi diminuată făcând din Isus modelul reprezentativ al celui care trece prin moarte spre o nouă viață și, prin aceasta, ne îngăduie să facem aceeași călătorie „în el” sau „prin el”. S-au poate fi diminuată în felul bine cunoscut imaginându-ne o tranzacție în care Dumnezeu, Care dorea să-și pedepsească poporul, s-a mulțumit să-l pedepsească în schimb pe nevinovatul Isus. Ceea ce lasă, desigur, fără răspuns întrebarea cum anume o astfel de pedeapsă poate ar putea fi ea însăși dreaptă, ca să nu spunem și iubitoare.
Fiecare din aceste modele are punctul său de vedere pe are vrea să-l exprime. Mai întâi, cum spuneam mai sus, există fără îndoială un sens vital în care moartea lui Isus este una exemplară. În fiecare etapă a narațiunii vedem pus în joc în detalii umane mărunte, dar vitale, simțul iertării și vindecării, sensul unei iubiri puternice care iese să salveze și să restaureze, pe care l-am văzut în detalii timpurii ale activități publice a lui Isus. Cu alte cuvinte, El n-a încetat să fie acellași Isus aducătorul Împărăției; din contră, ceea ce face pe cruce e culminația și explicarea retrospectivă a întregii Sale lucrări anterioare.
În al doilea rând, există și un sens în care Isus „reprezenta” poporul Său și, prin el, întreaga lume. El trăia într-un univers de înțelegere în care a-l vedea pe Mesia ținând locul lui Israel și pe Israel ținând locul restului lumii avea un sens. Oricât de importantă e însă această temă nu numai în evanghelii, dar și la Pavel, cu greu va putea purta ea toată greutatea cerută.
Mai există, în al treilea rând, un sens masiv în care moartea lui Isus este una penală. Isus anunțase judecata iminentă a ui Dumnezeu asupra poporului Său rebel, o judecată care consta în devastarea lui prin mâinile Romei. După care merge în fruntea poporului Său pentru a lua asupra Sa la modul literal, fizic și istoric tocmai această judecată… Acest fapt este atât penal, cât și substitutiv, dar este de departe mult mai mare și mai puțin deschis obiecțiilor decât alte expresii ale acelei teorii.
(N. T. Wright, în Iisus pur și simplu, Deisis, Sibiu, 2015)