Nu este o deosebire radicală între scriitor şi critic literar. Amândoi scriu despre. Scriitorul – despre realitate, criticul literar – despre realitatea literaturii. Şi fiecare o poate face cu sau fără talent, cu sau fără imaginaţie, cu sau fără luciditate, cu sau fără competenţă, cu sau fără succes. (…)
Scriitorul este mai liber în manifestările sale, criticul literar acţionează cu un sentiment de răspundere. Nu este vorba de morga pe care o au unii critici literari (de altfel, şi unii scriitori), ci de rolul lor de instanţă de deciziile căreia depind: autori, editori, librari, cititori. (…)
Ca să-şi mărească în mod artificial autoritatea, criticii literari din a doua jumătate a secolului XX, din multe ţări, au făcut tentativa să acrediteze ideea că activitatea de evaluare a literaturii este o ştiinţă! Nu este! Ştiinţa se ocupă de fenomene predictibile, iar în literatură nimic nu este predictibil. Dacă spui, de exemplu, că, ridicându-i temperatura până la 100 de grade Celsius, apa va fierbe, poţi să fii sigur că aşa se va întâmpla. Dar dacă îl avertizezi pe un autor că scriind monoton îl va plictisi pe cititor, poţi să ai surpriza să apară un poet ca George Bacovia care face tocmai din monotonie un mijloc de seducţie.
(Alex. Ștefănescu)