Începând cu primele capitole ale Genezei și sfârșind cu ultimele capitole ale Apocalipsei, descopăr două mari curente în istoria acestei planete. Primul este că răul acaparează ce este bun și îl prădează. De la decădere am trăit într-o lume dominată de puteri care nu sunt neutre din punct de vedere moral, ci mai degrabă înclinate înspre rău, așa cum orice carte de istorie sau ziar cotidian o dovedește. În opoziție, Dumnezeu eliberează un curent de putere care să răscumpere ceea ce a distrus răul. Pentru moment, Dumnezeu a ales a-Și exercita puterea prin cei mai surprinzători soldați: oamenii inperfecți. Datorită acestei tactici, câteodată se pare că Dumnezeu pierde bătălia. Victoria finală va fi câștigată doar atunci când, în slavă și putere, Dumnezeu va distruge pentru totdeauna împărăția răului.
Analiza îi aparține lui Philip Yancey și apare în finalul cărții În căutarea Dumnezeului nevăzut (Noua Speranță, 2005).
Antiteza RĂU – BINE (răscumpărarea răului) nu este nouă. Ea reprezintă o provocare de-o vârstă cu omenirea și a primit rezoluții diferite. Yancey reușește s-o așeze în cuvinte potrivite și să introducă suveranitatea lui Dumnezeu. Alături de această doctrină, autorul plasează rolul credincioșilor în lumea dominată de rău. Dacă Isus ne-a cerut să fim lumina lumii și sarea pământului, atunci lucrul acesta are o semnificație profundă. În fond, aici avem o chemare la responsabilitate în viața de credință. E important cum trăim, ce mărturie depunem și încotro îndreptăm lucrurile. Chiar dacă ajustarea finală a lucrurilor ține de escaton, noi trebuie să ne facem datoria aici și acum.