Aceia dintre oameni care procedează conform principiilor, sunt doar foarte puțini… Cei care acționează, de asemenea, din imboldurile bunătății inimii sunt mai mulți… Cei care au ferm în fața ochilor preaiubitul lor eu drept unicul punct de reper al strădaniilor lor, încercând să rotească totul în jurul egoismului ca marele ax al tuturor, sunt cei mai mulți.
În felul acesta împărțea Immanuel Kant lumea. În cunoscutul tratat, Observații asupra sentimentului de frumos și sublim, el face tot felul de referiri la realitatea înconjurătoare. Postulând sublimul deasupra frumosului, înțelegând că sublimul este gratuit și suprem, în vreme ce frumosul este util și mărginit, filozoful german emite o mulțime de teorii. Chiar și analiza de mai sus este interpretată într-o manieră destul de bizară, dar ne oferă totuși un punct de plecare.
De remarcat procentul redus (aproape infim) al celor care acționează pe baza principiilor. Cum ele transced spațiul și timpul, devin într-un fel universale. A te supune lor presupune să renunți la tine și să te abandonezi unei forțe superioare. Principiul deține o astfel de forță. Ceva mai mulți sunt generoșii, filantropii de serviciu – să zicem. Pentru ei, cum bine se poate observa, a face bine este deviza vieții. Nimic nu e mai presus de asta și oamenii din jur o apreciază până la elogiu. Și totuși, majoritatea nu sunt așa. Cei mai mulți sunt, de fapt, egoiști. Centrați în jurul porpriului eu, oamenii trăiesc pentru a se simți bine. Propria lor persoană devine unitatea de măsură, iar tot ce fac trebuie să aibă legătură cu asta. Urmare a păcatului adamic, toți gravităm în jurul ego-ului propriu. Din această mișcare centrifugă nu ne poate smulge decât Domnul Hristos. Numai înnoirea definitivă a nașterii din nou mai poate schimba acest raport. Să fim oamenii principiilor, chiar dacă tabăra acestora nu e prea numeroasă. Mereu în minoritate, să rămânem totuși consecvenți revelației și normelor de credință.