Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (2)

Continuare de AICI:

Eu sunt născut, am crescut şi am să rămân în confesiunea strămoşilor lui Vladimir Ghika, adică creştin ortodox. Timp de patru decenii (fiindcă eu sunt născut în preajma Sfinţilor Petru şi Pavel, la 1904), viaţa şi mesajul Monseigneurului s-au împletit cu viaţa noastră spirituală, a micilor mandarini valahi din generaţia mea.

Primul său scandal a fost convertirea la catolicism şi părăsirea confesiunii strămoşilor. Venea după un alt scandal, imens, al mitropolitului nostru primat, care, pe patul său de moarte, ceruse sacramentele şi benedicţiunea Romei. Acest scandal fusese stins cu grabă şi până astăzi pluteşte în mister. Cei care stingeau scandalul erau în mod bizar, la bază, cu şcoala latinistă a lui Gh. Lazăr, Samuel Micu, Gh. Şincai etc.

Din 1910, preoţii şi dascălii noştri au devenit mai atenţi, au ieşit din letargia lor orientală şi ţarigrădeană. La Constantinopol se născuse şi Vladimir Ghika. Biserica ortodoxă a devenit naţională, autocefală, bisericuţă din răzoare, floare a câmpiilor dunărene, pentru uzul ţăranilor de la Dunăre […]

Cei doi nepoţi ai călugărului catolic Vladimir Ghika, Grigore şi Alexandru, colegii mei, au rămas ortodocşi, cum am rămas cu toţii, până astăzi. Liceul nostru fusese întemeiat şi organizat de ministrul N. Filipescu, în 1912. Soţia lui Filipescu, născută Blaremberg, era soră cu mama lui Vladimir Ghika, şi duminicile de vacanţă ne duceam pe-acolo.

Dihonia confesională era în toi şi Vladimir era oaia rătăcită a salonului. Amintirile adolescentine sunt indelebile.