A fost la noi un caz scandalos, prinţ din casă veche domnitoare valahă, care, în loc să fie un monden pur sau să ajungă un prim-ministru, a luat crucea lui Christos pe umăr. S-a făcut călugăr, soldat al bisericii romano-catolice, părăsind biserica noastră ortodoxă.
Vladimir Ghika s-a născut la 13 decembrie 1873 şi doarme somnul de veci, somnul drepţilor, în cimitirul leprozeriei naţionale de la Jilava, puşcăria preferată a celor patru dictaturi române. Zace, sub ţăruşul Nr. 8.274, fără nume. L-au îngropat în seara de 16 iunie 1954. L-au purtat şi îngropat patru co-deţinuţi, patru leproşi politici, ca şi el. Cântărea 32 de kilograme şi povara le-a fost uşoară pe mâinile lor scheletice, de înfometaţ i sistematici în lagărele lui Teohari.
Îl cunosc din copilărie pe ilustrul monah catolic.
Hazardul a făcut să fiu coleg la liceul din Valea Voievozilor, Eton-ul românesc, cu unul din nepoţii lui. Aveam 11 ani şi Monseigneurul depăşise patruzeci. Povestea vieţii lui m-a fascinat din mica adolescenţă şi până azi, când am depăşit şi eu jumătate de secol. Ca şi prinţul Buddha, a lăsat într-o zi totul: titlu, avere, situaţie, familie, confesiune, pentru a depune triplul jurământ al sărăciei, castităţii şi obedienţei, devenind monah.
Fireşte, un scandal pentru elinii şi pentru romanii păgâni, înţelepciune supremă pentru credincioşii care duc crucea lui Christos în Valahia şi spectacol magnific pentru noi, mandarinii.