Pe urmele apostolului Andrei

P

Că ne-a încreștinat sau nu, încă rămâne de văzut. Istoricii nu au ajuns la un acord definitiv, deși ne-ar place să fi fost așa. Apostolul Andrei a fost unul dintre cei doisprezece, deci din cercul apropiat al Mântuitorului. Este onorant să știi că un ucenit activ al lui Isus a ajuns la nord de Dunăre, a predicat Evanghelia cu autoritate, iar strămoșii noștri au aderat la creștinism. Dar, până una alta, ne-am ales cu încă o zi națională. De fapt, această sărbătoare (unanim respectată în ortodoxie, catolicism și anglicanism) dublează oarecum Ziua Unirii (1 decembrie). Începând din acest an vom avea ocazia să ne gândim în prima zi (30 noiembrie) la patronajul spiritual asupra României, iar în a doua (1 decembrie) la isprăvile politico-sociale ce s-au consumat de-a lungul timpului.

Însă, dincolo de aceste elemente, bine-am face să ne întoarcem spre biografia lui Andrei. Evangheliile descriu câteva ipostaze în care apostolul ne apare drept un model. Dacă tot i-am alocat o asemenea importanță națională, să încercăm să ni-l apropiem. Îl putem imita în multe privințe, mai cu seamă că ne revendicăm oarecum din el. Andrei a fost dintre primii ucenici. Cu bucuria în suflet, s-a dus la fratele său mai mare – Simon Petru – exclamând: Noi am găsit pe Mesia! Apoi l-a dus pe acesta în prezența lui Isus, iar această faptă spune multe despre caracterul acestui apostol. O primă lecție ar fi tocmai aceasta: să-i aducem pe oameni la Isus. Să ne învingem egoismul (care, iată, se manifestă și în zona spirituală) și să ne dorim mântuirea celorlalți la fel de mult cum ne-am dorit-o pe a noastră.

O altă lecție are legătură cu relațiile interpersonale. Într-un punct de criză, când ucenicii n-aveau mâncare să hrănească mii de bărbați, Andrei observă un detaliu. În presiunea momentului, acest om are ochi pentru un băiețel anonim ce avea cinci pâini și doi peștișori. Atât de puțin în comparație cu o nevoie atât de mare. Dar totuși, era ceva. Este uimitor cum Andrei îl aduce pe băiețel la Isus, iar puținul acela devine multul de mai târziu. Abundența înmulțirii pâinilor (Ioan 6) are la bază merindea unui copil abia observabil. De aici învățăm că resursele trebuie oferite lui Dumnezeu. Doar așa El va putea transforma totul, doar așa va putea face ceva grandios.

Ocazia în care niște greci vor să-L vadă pe Isus conține și ea o lecție importantă (Ioan 12.20-22). Aceștia îl abordează inițial pe Filip, iar el merge degrab la Andrei. Apoi, împreună, se duc la Isus și-i spun despre ce este vorba. Să apreciem așadar spiritul colegial pe care apostolul Andrei l-a cultivat. El era abordabil. Oricare dintre ucenici se simțeau liberi să-i spună nedumeririle lor. E mare lucru să fii un astfel de om. E înălțător să-ți cultivi o astfel de atitudine. Probabil că Andrei a sugerat să meargă la Isus cu acea provocare. Se pare că el a dat sfatul cel bun. E plină lumea de sfătuitori, dar nu toți sunt ca Andrei. De ce nu ne-am strădui să fim noi aceia?!

În fine, îl mai găsim pe Andrei acompaniat de Petru, Iacov și Ioan. Este vorba de Marcu 13.1-4, ocazie în care cei patru dau glas unei curiozități profunde: Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când se vor împlini toate aceste lucruri? Răspunzând la această întrebare, Isus oferă una dintre cele mai interesante lecții privitoare la vremea sfârșitului. De aici învățăm să ne dorim mai mult. În prezența lui Isus mereu avem ceva de învățat. Întotdeauna există un dincolo sau, altfel spus, un altceva. Fiecare răspuns naște o nouă întrebare, iar Andrei e gata s-o pună. Însoțirea celor patru naște un discurs de mare adâncime și prevenție.

Iată doar câteva lecții utile. Desprinse din viața unui apostol atât de pomenit azi, ele ne pot oferi o pildă ilustră. O putem urma sau o putem igonra. Depinde numai de noi. Sper din tot sufletul să recurgem la prima variantă. Să lăsăm ca învățămintele acestei biografii să ne facă mai înțelepți!

comentarii

  • Mi-a plăcut cum ați armonizat cele 2 idei: „Începând din acest an vom avea ocazia să ne gândim în prima zi (30 noiembrie) la patronajul spiritual asupra României, iar în a doua (1 decembrie) la isprăvile politico-sociale ce s-au consumat de-a lungul timpului.”
    Absolut superb! La urma urmei cele 2 principii fac o țară să meargă bine! Oare nu asta ne dorim cu toți?

    • Ba da, asta ne dorim cu toții. Sperăm ca ce mai scriem pe aici să devină cândva și măcar într-o oarecare măsură realitate.

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.