Nu suntem implicați cu toții în păcat flagrant. Mulți oameni duc o viață decentă și onorabilă. Dar fiecare își formează propriul stil de relaționare cu scopul de a evita experiența personală a durerii profunde – iar acesta este păcatul autoapărării. (…) Acesta apare atunci când setea noastră legitimă de dragoste duce la pretenția de a nu fi răniți, încălcând porunca de-a ne raporta la ceilalți în dragoste. Când această pretenție de autoprotecție intervine în dorința noastră de a ne apropia de alții spre binele lor, atunci legea dragostei este încălcată. (…) Stilurile de relaționare autoprotectoare sunt greu de recunoscut nu numai pentru că par atât de noramale, dar și pentru că sunt ușor de deghizat în haine creștine convenționale și atractive.
Fragment din cartea Schimbare lăuntrică, scrisă de Larry Crabb. Una dintre cele mai reușite cărți devoționale traduse în limba română. Am reciti-o de trei ori și probabil încă o voi mai face. M-a fascinat felul în care autorul lucrează la detalii. Sondările lui în domeniul păcatului sunt extrem de utile și fascinante.
Crâmpeiul de mai sus pune pe tapet un păcat greu sesizabil. Ne scapă adesea precum peștele abia scos din apă. Este păcatul de atitudine, am putea spune. Așteptări irealiste, pretenții și o anumită lașitate, iată ingredientele bine puse în pagină de autor. Este altceva decât obișnuitul păcat de comitere, iar detaliile ar trebui să ne pună pe gânduri. Putem să trăim într-o stare impură sub aspect spiritual chiar dacă ne ținem departe de ispitele propriei carnalități. A fi sfânt are de-a face întâi cu atitudinea noastră și abia apoi cu faptele noastre. Să nu uităm acest lucru!