O scrisoare… găsită

Am ezitat la început. Să o transcriu aici? Am eu dreptul acesta?! Cine mă îndriduiește pe mine, o persoană discretă din principiu, să vă ofer o scrisoare care, poate, n-a ajuns niciodată la destinație… Și totuși, cu mult respect, v-o ofer.

Despre ce este vorba. O tânără, Melanie, îi trimite (sau vrea să-i trimită) o ultimă scrisoare prietenului ei, Marius. El se afla probabil în armată, sau urma o școală militară de carieră. Conținutul ei va dezvălui așteptările tânărului june, dar și temerile și inteligența sclipitoare a fetei. Să nu uit. Mai trebuie să știți că această scrisoare am găsit-o într-un dicționar de artă modernă cumpărat chiar azi de soția mea. A fost emoționant s-o citim și o reproduc cu aceeași stare de spirit. Mai precizez că anticariatul este din Oradea… dacă asta ajută cu ceva.

Țin să precizez că am alcătuit acest pachet – în toate amănuntele – înainte de a primi scrisoarea datată 19.IX. Florești. Asta ca să nu crezi că hotărârea pe care o conține e efectul meschin al următoarei fraze – de altfel nu mai puțin meschine: Să știi că dacă nu intri la facultate nu mai avem ce discuta. Păcat, eu…

Pentru a-ți spulbera totuși orice iluzie, îți voi trimite un mesaj telegrafic, cu titlu informațional, îndată după afișarea rezultatelor. Dacă voi intra cu medie peste nouă, îți voi face chiar o vizită – într-o duminică – tot cu titlu informațional, desigur – pentru a pune în aplicare dictonul: Laudă-te, dacă ai cu ce. Această ultimă clauză este, totuși, mai mult ipotetică, deoarce e lipsită de farmec.

În ce privește stagiul tău – cu tot romantismul meu desuet – el mă lasă rece. Recunosc că e o viață plină de privațiuni supărătoare, dar e un lucru necesar.

P.S. 1: Evident, dacă nu intru, nu-ți voi da nici o știre, lăsând memoria ta să deceleze numai amintirile plăcute (dacă au fost astfel pentru tine, natural).

P.S. 2: Să fii fericit că scapi de un monstru ca mine.

Melanie