„Nimic nu este în intelect care să nu fi trecut mai înainte prin simțuri”

Așa spunea Aristotel. Drumul informației spre intelectul uman trece, cu necesitate, prin simțuri. Orice fapt al cunoașterii este inundat de emoții. Conștiente sau nu, emoțiile acompaniază orice act de cunoaștere și-i determină traiectoria. Nimeni nu poate fi detașat în mod absolut în procesul învățării. Progresul fără precedent al științelor se datorează, în mod considerabil, aportului emoțional. Marii savanți și inventatori au fost în primul rând pasionați. Nu întotdeauna rezultatele i-au încurajat, ci marele atașement față de temă.

E pueril, așadar, a privi emoțiile într-o manieră negativistă. Într-adevăr, când rămân doar ele în ecuație, s-ar putea să fie primejdios. Pe de altă parte, a te bizui pe ele în mod fundamental este riscant. Pentru că fluctuează atât în frecvență cât și în intensitate, nu este indicat să-ți conduci viața pe acest criteriu. Ele trebuie văzute ca un accesoriu necesar, ca un barometru ce ne arată cam pe unde suntem. În plan spiritual lucrurile stau la fel. Nu-ți poate plăcea o predică exclusiv din punct de vedere congnitiv. Până și fascinația ideilor trece, invariabil, prin zona emoțională. Fără activarea automată a acestei zone, omul ar fi o mașinărie insuportabilă. Calculatorul ar fi un bun exemplu aici. Oricâtă inteligență artificială are, continuă să rămână o mașină la îndemâna omului.

Aristotel împinge lucrurile și mai departe. El vorbește despre simțuri, probabil despre cele cinci simțuri arhicunoscute. Nimeni nu poate avea o cunoaștere adecvată a lumii fără medierea simțurilor. Ele sunt un fel de interfață obligatorie între mintea omului și realitatea înconjurătoare. Folosite bine, întru cunoaștere, ele sunt adevărate binecuvântări. Transformate în instrumente ale plăcerii, ele se pângăresc și ne conduc numai la rău. Să lăsăm, așadar, ca simțurile și emoțiile noastre să lucreze spre binele nostru. Să ne folosim de toate aceste pârghii, dar să o facem cu discernământ și responsabilitate. Omul este mai mult decât propria lui minte. Să nu uităm asta!