Lucian Blaga de ziua lui

L

Într-o zi ca aceasta, în anul 1895, se năștea Lucian Blaga. A văzut lumina zilei într-o comună discretă din judetul Alba (Lancrăm), deși pe atunci aparținea Comitatului de Sibiu. Și-a petrecut copilăria sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului, după cum o va declara chiar el.
Primele clase le-a faăcut la Sebeș, apoi a urmat liceul din Sibiu, urmând apoi cursurile facultății de teologie din Sibiu și Oradea (1914-1916). Își obține apoi doctoratul în filozofie la Universitatea din Viena, unde își va cunoaște și viitoare soție: Cornelia Brediceanu.
Prin vasta-i activitate, Blag a atins mai multe sfere ale cunoașterii. A fost în același timp filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, diplomat și, nu în ultimul rând, profesor universitar. Exegeții sunt încă indeciși ce să pună pe primul lor: filozof sau poet? Oricum, Lucian Blaga a fost unul dintre cei mai lucizi și mai profunzi gânditori români. Care dintre contemporanii lui au mai scris o trilogie filozofică (a cunoașterii, a culturii și a valorilor)? Care dintre ei a fost propus, în 1965, pentru Premiul Nobel pentru literatură? Figura lui Blaga se evidențiează într-o manieră unică și irezistibilă.
La acest moment aniversar vă ofer cu mult drag un îndrăgit poem: Psalm dragostei.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.