Mintea omenească nu se poate desprinde din cercul magic al jocului decât îndreptându-și privirea spre tot ce-i mai sfânt. Dacă cercetează lucrurile cu ajutorul gândirii logice, nu ajunge prea departe. Când gândirea umană contemplă toate comorile spiritului și verifică toate splendorile capacității sale, găsește totdeauna pe terenul oricărei judecăți serioase o rămășiță de problematică. Fiecare sentință a unei judecăți peremtorii este recunoscută în propria conștiință ca nedeplin concluzivă. În acel punct unde judecata șovăie, se prăbușește ideea seriozității absolute.
Fragment din concluzia cărții Homo ludens a cunoscutului enciclopedist Johan Huizinga (Humanitas, 2003). Tradusă în numeroase limbi, devenită deja clasică, lucrarea olandezului Huizinga își propune să determine elementul ludic al culturii. Cu o măiestrie demnă de apreciere, autorul găsește substrat ludic în mai toate activitățile elaborate de om de-a lungul timpului.
Finalul întregii dezbateri se plasează într-un cadru metafizic am putea spune. Huizinga elogiează funcțiile rațiunii și ale logicii, dar în același timp le determină și limitele. Pentru o înțelegere completă a lucrurilor logica nu este suficientă. Extrem de importantă (deoarece declanșează întreg procesul), ea devine neputincioasă la un moment dat. Întotdeauna va fi ceva MAGIC în gândirea umană și în felul cum omul se raportează la lume. Acest element magic poate fi depășit doar de SACRU. A înțelege tot ce e mai sfânt, a te putea ridica deasupra vremelniciei tuturor lucruilor, înseamnă să faci pasul mai departe. Îmi dau seama că citând doar acest mic fragment am ridicat probabil mai multe întrebări. Lectura cărții ar fi de dorit, iar apoi conexiile nu vor întârzia să apară.