De când am deschis acest blog m-am ținut departe de polemici tăioase și subiecte incandescente. După unii e de bine, după unii e de rău. Unii spun: Așa trebuie, frate!; alții spun: Sunteți un laș… frate. Eu însă m-am decis. Voi continua să-mi păstrez blazonul, sfidând matematica rating-ului blogosferic. Să mai faci valuri pe o mare virtuală deja agitată mi se pare monoton; să aduci puțină tihnă, un respiro fecund… mi se pare nobil.
Totuși, doresc să vă aduc la cunoștință – în caz că nu ați citit deja – că potrivit unui anume Străjerul Pettrusu nu sunt altceva decât un KGB-ist sub acoperire. Sunteți surprinși?! Nu e cazul. Acuza mi se aduce pe fondul unei polemici cu un forumist ce-mi ia apărarea (dl. Vasile Bouleanu). Punctul de plecare: articoul meu despre pneumatologia lui Băsescu. Străjerul amintit este demult cu ochii pe mai marii Cultului Creștin Penticostal și (afirmă dumnealui) a semnalat o sumedenie de neajunsuri la acest nivel.
Pe acest fond, sunt și eu aruncat în aceeași oală. De ce? Am îndrăznit să critic aluzia președintelui la Duhul Sfânt. Nu știam că e interzis. Sincer nici nu mă gândeam să stârnesc o asemenea reacție. Mă liniștesc însă la gândul că inchizitorul nu mă cunoaște personal… cine știe unde s-ar fi putut ajunge. Precizez totuși că nu sunt dependent decât de propriile mele opinii pe care încerc să le subordonez Scripturii. Nu cultiv nici un soi de mesianism personal, ci îmi doresc să fiu doar martorul lui Hristos pe aici. Nihil sine Deo.
este unu in Cluj – Ioan PoP care se crede pastor si supravegheatorul credintei adevarate in Romania. Din vreme in vreme isi schimba adresa de email pt ca oamenii ii dau spam.
De toti cei care au siteuri/bloguri a scris pe rand ca sunt spioni, agenti sub acopererie… nu merita nici macar sa fie bagat in seama.
Am reținut precauția ta Mihai. Mulțumesc mult!
Pacat ca nu toate afectiunile pot fi tratate cu medicamentatie. Rescpectabilul Străjerul Pettrusu ar fi pornit cu o sansa!
Scuze pentru ton.
Se prea poate… ce să zic?! Domnul să aibă milă!
Bun venit, Ghiță, în rîndul nostru, al celor „deconspirați”… 🙂
La KGB nu știu să mă fi încadrat Pettrusu (din Melbourne), dar parcă m-a înregimentat la securiștii autohtoni, și pe Gabi Pal de-l întrebi spunea-ți-ar și el ce a pătimit de la românul nostru instalat în Australia… 🙂
Asupra manevrelor lui Pettrusu am atras atenția încă de acum 3 ani:
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2008/11/10/lista-strajerul-–-focar-de-calomnii-si-minciuni
Mulțumesc Alin pentru clarificările aduse. Îmi pare rău pentru sufletul lui, în rest nu am ce să spun.