Stupefiați suntem cu toții! Moartea a lovit din nou, la aproape un an de la tragedia din Apuseni. Elicopterul prăbușit în lacul Siutghiol a tras după el patru oameni. Toți erau profesioniști. Mai mult, erau oameni frumoși, demni și sârguincioși. Nu aveau orice meserie, nu erau tipul de indivizi „treacă astăzi, vină mâine”. Din apa rece, minute în șir, muribunzii au strigat după ajutor. De pe mal, oameni de bună credință sunau la 112. Un pescar aflat destul de departe, ajunge la locul dramei… cu întârziere. Pompierii vin și ei… fără motor, fără lumină, fără o minimă dexteritate. O șalupă ceva mai potrivită pornește spre epavă abia după ce televiziunile încep să transmită imagini. Corul oficialilor și a politicienilor se pune și el în mișcare, zgomotos și infantil ca întotdeauna. Rezultatul? Membrii echipajului au murit cu toții! Ei, salvatorii de vieți, au fost condamnați de incompetența unor instituții retribuite din bani publici. Ca o sinistră ironie, cei care trebuiau să țină sistemul alert, motoarele funcționale și personalul antrenat, au ajuns pe lac după ce toată țara privea drama la televizor…
Acum, că drama luă sfârșit (pe lac), e rost de anchete și analize. În timp ce familiile își plâng morții, specialiștii noștri (alții) lucrează de zor. Se anunță o investigație lungă, cu care probabil vom trece în 2016. Și, cum nu învățăm nimic din cele ce ni se-ntâmplă, între timp e posibilă o altă tragedie… și tot așa. Nu, dragii mei, nu de asemenea eroi are nevoie România. Cei patru au căzut pe un front stupid, al sfidării față de bunul simț. Lucru făcut de mântuială – vorba ardeleanului – , care nu dă-n veci rezultate, proliferat de ani buni acolo unde nu ai voie să greșești.
Sigur că, din acest capăt de țară, nu am eu ce sfaturi să dau. Detest și gălăgia celor care se bagă în seamă, oferind scenarii tardive. Cred că trebuie să respectăm memoria acestor oameni cum putem mai bine. Să ne înclinăm în fața unor asemenea suferințe, pentru că niciunul nu știm ce aduce ziua de mâine. Dar, să facem tot ce ne stă în putere pentru ca pădurea sau apa să ne înghită semenii înainte de vreme.
Nu pot încheia înainte de a justifica titlul acestui eseu. Cum adesea se întâmplă, în noianul de declarații, cineva iese decisiv în decor. De data aceasta, „abonatul” e Radu Mazăre, primarul Constanței. Om de prin părțile locului și bun la toate, iată-l punând punctul pe i(grec): „Problema acestor oameni, drama lor, e faptul că s-au prăbușit iarna!”. Anotimpul a fost nefavorabil, așadar. Dacă s-ar fi întâmplat în sezonul estival, zeci de bărci s-ar fi îndreptat spre ei. Poate chiar primarul era prin preajmă și poate barca lui ar fi fost mai „tunning-ată” decât a altora. Cine știe, și-ar fi adăugat un nou titlu în palmaresul său: cel de salvator al salvatorilor de vieți.
Să nu devenim prea ironici. Radu Mazăre face parte din decor. Cu o imbecilitate greu de estimat, individul nu face decât să descrie stadiul de ev mediu în care ne aflăm. Ei bine, în aceste condiții, mai bine am instrui reporterii și cameramanii să intervină ei… Oricum, din câte se pare, ei ajung primii. Mai mult, adesea îi vedem ca parte din dramă, trăind în mod profund fiecare detaliu. Sau poate ar trebui să-i dotăm pe localnici cu unelte pe care, oricum, noi (instituțiile abilitate) nu le știm folosi. Măcar am răsufla ușurați, pentru moment…
E jenant și dureros. Doamne, ai milă de România anului 2014!