Jack (oarecum Spintecătorul) a murit

Știrea morții doctorului Jack Kevorkian a redeschis o temă delicată. Promotor al sinuciderii asistate, americanul de origine armeană a fost supranumit Doctorul Moarte. Totul a început în 1990 când Kevorkian a ajutat o pacientă bolnavă de Alzheimer să își pună capăt vieții folosind mașinăria de suicid (foto). Din acel moment, doctorul a fost adus periodic în fața justiției, de fiecare dată convingându-i pe jurați de nevinovăția sa. Abia în 1999 a fost condamnat pentru crima de gradul doi, după ce administrase subsanța letală unui bărbat de 52 de ani suferind de boala Lou Gehrig.

Să mai menționăm că la momentul condamnării asistase moartea a 130 de persoane. Dintre acestea majoritatea fuseseră femei de vârstă medie. A primit 25 de ani, însă după 8 ani a fost eliberat condiționat datorită sănătății. Înainte de a părăsi închisoarea s-a angajat să nu mai ajute pe nimeni să moară. Anul trecut a revenit în antenția opiniei publice prin documantarul Kevorkian dar și prin filmul artistic în care Al Pacino îi joacă rolul într-o manieră magistrală.

Într-un interviu acordat pentru Reuters, Kevorkian a mărturisit că și lui îi este teamă de moarte la fel ca oricărui om. Pe de altă parte și-a exprimat uimirea că oamenii încă nu înțeleg justețea eutanasiei. Ea trebuie privită ca un ajutor pentru un bolnav cronic. Dacă putem ajuta oameni să vină pe lume, de ce nu putem să-i ajutăm să plece de pe lume? – se întreba doctorul în finalul interviului.

Să nu ne facem totuși iluzii. Odată cu decesul lui Jack, subiectul nu moare ba chiar se revigorează. Sunt o seamă întreagă de medici, filozofi și eseiști care încurajează eutanasia. Argumentele sunt dintre cele mai ingenioase, iar cazuistica de o diversitate năucitoare. Cam toate merg în aceeași direcție: pretinsa compasiune. Ni se spune că trebuie să ne fie milă de degradarea bolnavului, de neputința și durerile lui fizice. Apologeții eutanasiei merg chiar mai departe. Ne suspectează că suntem inumani, insensibili și limitați pentru că-i lăsăm pe oameni să sufere (în loc să le administrăm substanța letală). În tratele de bioetică săbiile sunt ascuțite iar comabatanții sunt destul de înverșunați.

Complexitatea subiectului face imposibilă elaborarea lui într-un simplu eseu. Probabil că vom reveni și cu alte detalii. Până atunci mă grăbesc să trag două concluzii. Prima: viața și moartea sunt dreptul exclusiv al lui Dumnezeu. Tocmai de aceea avortul este păcat, iar condamnarea la moarte cel puțin discutabilă… A doua: avansul tehnologiei medicale nu este o scuză pentru acțiuni reprobabile. Înaintea judecății nu ne vom putea scuza că am fost… prea avansați. Desigur că există multă ispită în știința modernă; dar odată cu progresul ar trebui să crească și gradul de responsabilizare. Dacă putem acționa asupra genomului uman și dacă putem anihila viața fără durere, nu înseamnă că ar trebui s-o și facem. Și încă ceva: nu am văzut până acum vreun apărător al eutanasiei credincios în sensul biblic al cuvântului. Așadar, atenție; mare atenție!