Despre căderea Constantinopolului s-a scris enorm. Anul 1453 este unul de referință în Evul Mediu, iar tânăra generație a consumat deja multe pelicule despre subiect. Cucerirea celei de A Doua Rome de către turci a fost însă ultimul act într-o piesă mai amplă. Este deja o uzanță ca perioada de declin să fie reperată întra anii 1261 și 1453. Monarhic vorbind, decăderea începe odată cu moartea ultimului mare împărat al Bizanțului: Mihail al VIII-lea Paleologul. Este vorba de anul 1282, un an care va intra și el într-o ecuație sumbră a istoriei medievale. Succesorii lui Mihail au gafat pe toate planurile, dar cel mai tare printr-o politică financiară irealistă.
Să-i dăm cuvântul istoricului Emanoil Băbuș:
În ultima perioadă a Imperiului Bizantin împărații au fost nevoiți să fac față unor mari dificultăți financiare, introducând noi taxe și impozite asupra unor categorii sociale exceptate până atunci. Din păcate, aceste măsuri nu au putut fi eficiente într-un stat al cărui comerț se afla în mâna străinilor. Imperiul nu mai putea întreține flota și pe soldații armatei terestre, plătiți foarte rău, fapt pentru care aveau loc în mod frecvent revolte. Ca întotdeauna la Bizanț, disputele religioase au fost reflexul agitației politice și mai ales al disputei în jurul unei eventuale uniri cu Roma. (Bizanțul. Istorie și spiritualitate, p. 438)
Nu vi se pare că istoria se repetă?! Parcă suferim și azi de aceeași inadaptare la criză. Parcă ne e scris undeva să clacăm și noi pe urmele strămoșilor bizantini… Ne-am specializat să mărim birurile, în loc să căutăm soluții viabile pentru ieșirea din criză. Politicul generează probleme sociale și sufletești îngrozitoare. Totul este politizat, iar pe fondul acesta corupția își păstrează mai departe caracterul ei impersonal. Ne adăpostim la umbra ordonanțelor de urgență și apucăm cu amândouă mâinile orice inginerie financiară, și asta numai pentru a ne atinge scopurile. Suntem, în concluzie, medievali și gregari. Precizia și chibzuința occidentală ne produce frisoane, așa că o ținem într-o litanie seacă. Sper să ne trezim cândva din somnul acesta… istoric. Dacă într-adevăr conștiința națională există, ar fi bine să iasă în față. Și asta cât mai repede…