Gândul de duminică (17)

G

Mai sunt și copii recunoscători. După ce devin la rândul lor părinți (sau măcar adulți), unii își întorc gândurile către părinții lor. Încearcă să-i copleșească prin gesturi și cuvinte, arătându-le întreaga recunoștință.

Versurile ce vi le ofer sunt scrise de o fiică pentru/despre tatăl ei. Vă las întâi să lecturați acest prinos de recunoștință, iar la urmă vă ofer și numele autoarei. Poezia se numește Pentru că m-ai iubit și a devenit un cântec celebru, interpretat de una dintre cele mai strălucitoare voci contemporane.

Pentru toate acele momente în care mi-ai fost alături

Pentru întregul adevăr pe care m-ai facut să-l văd

Pentru toată bucuria pe care mi-ai adus-o în viață

Pentru orice greseală pe care tu ai îndreptat-o

Pentru fiecare vis pe care l-ai transformat în realitate

Pentru toată iubirea pe care am găsit-o în tine

Voi fi pentru totdeauna recunoscătoare.

Tu ești cel care m-a susținut,

Niciodată nu m-ai lăsat să cad

Tu ești unicul care a vazut prin mine totul.

Tu mi-ai fost puterea atunci cand am avut slăbiciuni

Tu mi-ai fost vocea atunci când nu am putut să vorbesc

Tu mi-ai fost ochi atunci când nu am putut să văd

Tu ai văzut tot ce era mai bun în mine

M-ai ridicat atunci când nu m-am putut ridica

Tu mi-ai dat încredere pentru că tu ai crezut în mine

Sunt tot ceea ce sunt pentru că m-ai iubit.

Tu mi-ai dat aripi și m-ai facut să zbor

Când mi-ai atins mâna am putut să ating cerul

Când mi-am pierdut încrederea, tu mi-ai redat-o

Ai spus că niciun ideal nu mi-e inaccesibil

Tu mi-ai stat aproape, iar eu am ramas în picioare

Având iubirea ta am avut totul

Iți sunt recunoscătoare pentru fiecare zi pe care mi-ai dat-o

Poate că nu știu eu prea multe

Dar știu că asta e adevărat:

„E o binecuvântare faptul că tu m-ai iubit”

Ai fost întotdeauna acolo pentru mine

Vântul tandru care m-a purtat

Ca o lumină strălucitoare în întuneric e dragostea ta în viața mea

Tu mi-ai fost o sursă de inspirație

Printre toate minciunile tu ai fost adevărul

Lumea mea e un loc mai bun datorită ție.

Sunt tot ceea ce sunt

Pentru că tu m-ai iubit!

(Text: Daine Warren, în memoria tatăului ei;

Interpretare: Celine Dion, pe al XXII-lea album de studio intitulat Falling into You)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.