Poziția Bibliei este, fără îndoială, aceea că faptele mărețe ale lui Dumnezeu nu sunt deloc o revelație pentru om decât în măsura în care sunt însoțite de cuvintele lui Dumnezeu pentru a le explica. Cereți omului să ghicească gândul și scopul lui Dumnezeu și va ghici greșit; el le poate cunoaște numai dacă îi sunt comunicate. Mai mult, însuși scopul faptelor mărețe ale lui Dumnezeu este să îl facă pe om să Îl cunoască pe El prin credință; or, nu există o altă temelie a credinței în Scriptură afară de cuvântul rostit al lui Dumnezeu, care ne invită să ne încredem în El pe baza aceea ce a făuct pentru noi. Acolo unde nu este un cuvânt de la Dumnezeu, nu poate fi credință… Necesitatea revelației verbale reiese cel mai clar când studiem și lucrarea lui Hristos. Viața și moartea Sa au fost revelația cea mai completă și mai clară a lui Dumnezeu. Ea însă nu ar fi putut fi înțeleasă fără o explicație.
Apologie pentru Sfânta Scriptură susținută de James I. Packer în lucrarea: Fundamentalism and the Word of God (Londra, 1958). Autorul este cât de cât cunoscut publicului evanghelic român, deși o bună parte a lucrărilor sale este încă netradusă. Packer se numără printre cei mai mari teologi anglicani (Low Church) și un păstrător fidel al tradiției reformatoare. Predă teologie în Canad și America de Nord, bucurându-se și în prezent de notorietate și mult respect.
Deși există câteva zone dogmatice unde opiniile sale sunt controversate, în ceea ce privește necesitatea și autoritatea Bibliei lucrurile sunt clare. Teologul canadian pune textul Scripturii sub semnul necesității, a unicității și a infailibilității evidente. Regenerarea și sfințirea ar fi de neconceput în absența revelației scrise. Suntem îndemnați, așadar, la o întoarcere cu inima spre Cuvântul lui Dumnezeu și la o proclamare curajoasă a lui.