1 aprilie 1941 a fost o zi însângerată pentru națiunea română. Undeva la granița de nord-est, pe valea Siretului, își pierd viața aproximativ 3000 de români. În urma cedării de către România a Bucovinei de Nord în 1940 (azi Ucraina), acești concetățeni au încercat să se refugieze în țara-mamă. Migrația începuse din 19 februarie 1940, doar că la începutul anului următor se aflase că rușii ar fi permis, într-un fel repatrierea.
Așa se face că mii de români de pe teritoriile de acum sovietice au forțat frontiera încercând să treacă în România. Un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, secerându-i.
Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. După masacru răniții au 
fost legați de cozile cailor și târâți până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul. Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
Dramaticul eveniment este cunoscut drept Masacru de la Fântâna Albă și reprezintă o pată neagră pe chipul României moderne. Nu avem voie să uităm asemenea detalii. Cum am putea merge înainte fără un profund respect față de înaintași?! Azi, când circulăm liber în Europa, când frontierele dispar una după alta, să ne amintim că n-a fost întotdeauna așa. La granița de est a țării noastre s-au dat bătălii surde pentru cauze care azi ni se par normale. Istoria începe să fie tot mai diferită de actualitate…