Exercițiu de neuitare: Paul Constantinescu

E

În anul 1963, într-o zi ca aceasta, se stingea compozitorul Paul Constantinescu. A văzut lumina zilei la Ploiești (30.06.1909), unde și-a început și primele studii muzicale sub îndrumarea lui Boris Koffer, Traian Elian și Ioan Christu Danielescu. A plecat apoi la Conservatorul din București, unde a studiat compoziția cu Mihail Jora.

Creația lui se întemeiază pe folosirea muzicii populare și reprezentată prin lucrări din aproape toate genurile. Bogata sa experiență componistică l-a așezat între cei mai mari compozitori de-ai noștri. A scris muzică simfonică, de cameră, muzică de operă, piese instrumentale și vocale, muzică pentru film, coruri, dansuri populare pentru orchestră simfonică, precum și câte un concert pentru orchestră de coarde (1948), pian și orchestră (1952), vioară și orghestră (1957), harpă și orchestră (1952). Preocuparea sa a depășit spațiul muzicii simfonice printr-o aplecare spre folclor, a ținut prelegeri, emisiuni radio și TV, dovedind o bună cunoaștere a producțiilor populare. Evident, a fost și profesor la Academia de Muzică Religioasă din București, dar și profesor de armonie la LIceul Militar Muzical din capitală.

Ultimii ani a fost interesat de teme legate de istoria micării muncitorești din România. Aici avem ciclul de cântece Ulița noastră (1959), pe versurile lui Cicerone Theodorescu. Dar, un merit deosebit al compozitorului rămâne tratarea melosului bizantin și psalnic de pe pozițiile artistului modern. În 1963 a devenit și membru corespondent al Academiei Române, bucurându-se de o stimă extraordinară în ultimele luni de viață.

Pentru cei care îndrăgesc cultura și muzica bizantină, creația lui Constantinescu are o strălucire aparte. Începând de azi și până după Crăciun, vom posta iutuburi cu fragmente din aceste oratorii. Compozitorul a acordat o atenție specială narațiunilor Nașterii, dar și ale Patimilor. Pericopele cu pricina au fost transpuse într-un limbaj muzical amplu și adecvat. Dacă această scurtă biografie a reușit să suscite un anumit interes și dacă materialele video ce vor urma vor încânta, atunci demersul meu și-a atins scopul. Încolo, poate ar fi bine să vorbim mei des despre astfel de oameni, care dat culoare folclorului românesc și ne-au condus din nou spre origini.

comentariu

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.