La 29 mai 1945, în plină conflagrație mondială, Mihail Sebastian ne părăsea. Născut Iosef M. Hechter, la Brăila, Sebastian a fost unul dintre cei mai mari scriitori moderni. După ce aboslvă gimnaziul și liceul în localitate, își face studii universitare de drept și filozofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Este descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat. La acea vreme profesorul Ionescu era în mare vogă mai ales printre studenți. Sebastian a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni.
De origine evreiască, el s-a remarcat inițial prin creația dramatică (de menționat: Jocul de-a vacanța – 1938; Steaua fără nume – 1944; Ultima oră – 1946). Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Ca prozator, a fost puternic influențat de André Gide și de Marcel Proust, dintre romanele sale remarcându-se Orașul cu salcâmi (1935) – o analiză a psihologiei feminine prin criza pubartății și Accidentul (1940), axat pe drama imposibilității indivizilor de a comunica afectiv. O creație aparte este romanul-jurnal De două mii de ani (1934), prefațat de Nae Ionescu, confesiunea dramatică a unui tânăr intelectual evreu care aspiră să se integreze în alt tip de spiritualitate. Jurnalul său intim i-a fost publicat abia în 1996 și a fost considerat o revelație. Cartea este un doment istoric despre societatea românească interbelică, dar și despre dezatrele produse de intoleranța antisemită în anii dictaturii carliste, legionare și antonesciene.
Moare lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după ce naziștii fuseseră alungați din România, în plină tinerețe creatoare. Asupra acestei morți subite planează și astăzi tot felul de teorii. A fost accident sau crimă? Iată o întrebare la care istoricii și criticii literari se străduiesc să-i găsească răspuns. Până una-alta, să nu uităm că avem în față cu adevărat un personaj. Marginalizat din punct de vedere etnic, apreciat din punct de vedere literar și îndrăgit de mase largi de cititori și spectatori de teatru, Mihail Sebastian rămâne în literatura noastră ca o mărturie. Paginile autobiografice descriu perioada interbelică dintr-un alt unghi, mult mai particular decât în alte cazuri. A știut să se depășească pe sine, apoi să depășească prejudecățile contemporanilor și, în fine, să depășească limitările sistemelor politice. Un învingător care a lăsat în urmă o biografie și o operă de excepție!