La 27 iulie 1929 se năștea unul dintre cei mai lucizi critici ai postmodernismului: Jean Baudrillard. Descendent al unei familii de fermieri din Reims (Franța), are parte de o educație totuși superioară. Se dovedește precoce încă din copilărie, cu o vădită înclinație spre științele umaniste, așa că prima sa profesie este cea de profesor. Va preda limba germană într-un liceu, dar, în aceeași perioadă, lucrează și la teza sa de doctorat în sociologie (coordonator: Henri Lefevre). Războiul algerian (1950-1960) l-a influențat puternic, precum și alte evenimente pe care le va analiza în cărțile sale.
A fost marcat de Roland Barthes în ceea ce privește analiza semiotică asupra culturii și de Marshall McLuhan, care a introdus cu succes studierea mass media în orice analiză de tip sociologic. Scrie încă din studenție. Revista Utopie îi oferă un spațiu generos și ideile sale se bucură de o largă răspândire. Încă de atunci se arată circumspect în ceea ce privește avântul tehnologic, dar articolele nu fac decât să anunțe marile dezbateri de mai târziu. Simpatizează cu marxismul, deși nu s-a dovedit niciodată un socialist militant. Mai mult, filosofia lui Baudrillard se centrează pe conceptele-gemene de „hiper-realitate” și „simulare”, care se refere la natura virtuală a culturii actuale, în epoca dominată de comunicarea și consumul de masă.
Dintre scrierile sale de forță amintim: Sistemul obiectelor (1968); Societatea de consum (1970); Pentru o critică a economiei politice a semnului (1972); Oglinda producției (1973; Strategiile fatale (1983) și În umbra majorităților tăcute (1983). Se cuvine să mai adăugăm la această listă cartea despre America, una dintre cele mai reușite analize a ethosului american și o alta, printre ultimele, intitulată Crima perfectă (1996). În aceasta din urmă – poate mai virulent ca în cele precedente – sociologul francez prezintă „uciderea” realității de către noile medii tehnologie.
A sintetiza întreaga gândire a lui Baudrillard în câteva fraze este imposibil. Spre bucuria noastră, o parte a operei lui deja este tradusă în românește. Probabil editurile serioase vor publica majoritatea acestor cărți, pentru ca publicul român să aibă acces într-o mai mare măsură la ele. În esență, Baudrillard spune că societatea contemporană a intrat într-o fază de implozie. Adică, valorile și structurile tradiționale au fost dinamitate, făcând loc altelor noi care încă nu și-au dovedit validitatea. Clădim, așadar, pe temelii firave, a căror fragilitate se vede la toate nivelele. Pentru că orice sistem de putere are nevoie de o autoritate la care să se raporteze și cum tradiția a fost evacuată din discursul public, asistăm azi la așa numita „masificare a societății”. Actul politic, social și economic mizează exclusiv pe forța și dibăcia cu care pot manevra masele. Aici intră în joc marea putere a mass-mediei. Explicit sau subliminal, mesajele care se transmit pe aceste căi sunt mai mult decât importante. Postmodernul este menținut într-o stare de beatitudine facilă, înconjurat de obiecte (mai puțin de oameni) și dependent de informație (mai puțin de înțelegere). Pe acest fundal, confuzia între categoriile adevărului este în floare, accentul pe plăcerile trupului atinge apogeul, iar realitatea se dizolvă într-o irealitate tot mai necesară.
Jean Baudrillard s-a stins în 2007, după o viață rodnică și consecventă. A ridicat probleme de o importanță majoră pentru individ și societate, dar a și oferit soluții interesante. Degradarea societății contemporane este analizată cu șarm și luciditate, oferind cititorului un spectru larg și o înțelegere justă. Pentru cine studiază problema spinoasă a postmodenismului sau măcar este interesat de mersul lumii în care trăim, recursul la acest autor este obligatoriu. Pe măsură ce anii trec, semnalele de alarmă pe care le-a tras Baudrillard au un ecou tot mai clar. Suntem într-o postură istorică riscantă, din care trebuie să ne salvăm cum putem. Însă, orice posibil remediu, începe inițial cu o plasare corectă. Să luăm datele problemei bine și, apoi, vom avea șansa unei rezoluții mulțumitoare!