Se întâmpla în anul 1935, cu puțin timp înainte de a fi expulzat din Germania. Cu ocazia discursului de rămas bun adresat studenților aăi din Bonn, Karl Barth avea a rostit o frază ce urma să facă istorie:
Am studiat cu voioșie și sriozitate. În ce mă privea, ar fi putut continua astfel și mă îmăcasem deja cu gândul că voi avea locul de veci aici, lângă Rin! Iar acum s-a sfârșit. De aceea, ascultați-mi sfatul ce vi-l dau: exegeză, exegeză și iar exegeză! Rămâneți aproape de Cuvânt, de Scriptura ce ne-a fost dăruită.
Ce îndemn de suflet! Și câtă actualitate în această frază. Parcă niciodată n-a potrivit mai bine ca acum. De ce? Pentru că nu puțini predicatori imprimă textului ideile lor. Trăim vremuri în care, cu puțin talent și meșteșug, tot mai mulți abdică de la lupta cu textul. Se mulțumesc să patineze pe deasupra lui, să desprindă câteva idei sumare și apoi să gloseze patetic. Nu știu ce să zic. Se prea poate ca aprecierile mele să fie prea dure, însă mai bine așa decât să nu spunem nimic.
Nu vizez persoane, ci practici. Un fel de briză caldă, dar amăgitoare, ce o resimt peste mișcarea evanghelică din România. Textele biblice devin tot mai mult pretexte pentru punerea în valoarea predicatorului, în loc să fie invers. Alții, de bună credință și sinceri, cad în plasa superficialității fără ca măcar să-și realizeze. Urmează tot felul de modele ușor de imitat, însă mediocre pe fond.
N-am face rău să ne întoarcem la exegeză adevărată. Știu. E drumul cel lung, îngust și anevoios. Dar și satisfacția de la urmă nu se compară cu nimic altceva. Plus că, încetul cu încetul, reușim să rafinăm urechea ascultărilor noștri și să-i apropiem mai adecvat de Scripturi.
Din putina mea cunostinta asupra Scripturii revelate cu tarie in viata unui individ, ma gasesc in acelasi asentiment, totodata acesta aducand un iz placut mintii mele vis-a-vis de scrierile lui Iov din capitolul 28.
Mă bucur să știu că și alții rezonează cu asemenea texte.