Evanghelia după Ioan este o minunăție din punct de vedere al mișcării ce o caracterizează. După cum am văzut, prologul vorbește despre tot ce poate fi mai înalt, despre Treimea Preasfântă și mișcarea din interiorul Treimii. Se relatează apoi coborârea Cuvântului de la Tatăl la noi și se desfășoară drumul Cuvântului printre noi. Iar acum noi înșine ne ridicăm și urcăm împreună cu El spre slava pe care a avut-o de la Tatăl înainte de întemeierea lumii. E o mișcare ce ne poartă până în vremurile de pe urmă, către finalul istoriei. Începutul acestei ridicări are loc în capitolul 11, cu urcarea Domnului la Ierusalim. Urcarea de acum a Domnului la sărbătoarea Paștelui este una deosebită: e ultima Sa urcare la Ierusalimul iudaic și, în cadrul ei, El transcede acest Ierusalim pământesc, pentru a deschide porțile Ierusalimului ceresc, cetatea slavei. Veșnicia coboară în timp și îl suprimă; de aceea vedem Evanghelia devenind tot mai densă.
Ilustra apreciere îi aparține lui André Scrima și apare în lucrarea Comentariu integral la Evanghelia după Ioan (Humanitas, București, 2008).
Teolog și filozof în egală măsură, gânditorul francez (aclimatizat într-o mănăstire din România) a scris unul dintre cele mai interesante comentarii la a patra Evanghelie. Când spun interesante mă refer la stilul de abordare. Fără a urma calea unei exegeze rigide, Scrima reușește să transforme totul într-o poezie hermeneutică. Precum un râu de munte, toate explicațiile curg și se împletesc magnific. Ți-e frică parcă să nu rupi vraja acestei elaborări. Ai tot timpul senzația că autorul scrie și cu mintea și cu inima în același timp. O multitudine de planuri se suprapun, o serie întreagă de trimiteri interpretative se deschid înaintea cititorului.
După cum reiese și din fragmentul citat, Scrima înțelege întreaga Evanghelie într-un mod holistic. Totul are legătură cu totul și fiecare fragment își găsește multiple corespondențe. Este, cred, hermeneutica spre care a ar trebui să ne îndreptăm după ce ne vom fi trudit cu etimologia cuvintelor și contextualizarea lor. Este visul oricărui biblist nesatisfăcut de propriile pârghii și care începe să sondeze mai adânc. Deși seamănă mai degrabă cu omiliile patristice, cred că o astfel de abordare este mult mai utilă și mai coerentă. Cât despre atractivitate… nu mai avem ce spune!