Dacă îți propui să citești Noul Testament ai de trecut o probă de anduranță. Trebuie să faci față celei mai lungi dintre evanghelii, a lui Matei, pentru ca abia apoi să te poți înfrupta din celelalte. Având o structură complexă și o densitate mare de idei, această evanghelie a fost cea mai predicată în primele secole. Porțiunile inedite au o lungime considerabilă, uimind și ridicând nu puține...
Impactul Predicii de pe Munte
Predicasem deja de multe ori, văzusem multe lucruri din viața Bisericii, vorbisem și scrisesem despre toate acestea, dar încă nu eram creștin, ci propriul meu sălbatic și nestăpânit… Și, cu toată părăsirea pe care o simțeam,, eram totuși mulțumit de mine. Biblia, și în mod special Predica de pe Munte, m-a eliberat de acest lucru. De atunci, totul s-a schimbat. Am simțit clar această...
Fericirile la RVE
Începând de azi, în fiecare joi (ora 9.00, reluare 21.00), se va transmite la Radio Vocea Evangheliei Oradea seria de mesaje Fericirile (Mat. 5.1-13). În număr de opt, aceste predici încearcă să explice fiecare Fericire în parte, aplicându-le vieții de credință. Un demers necesar și mereu de actualitate. Subiectul a pus stăpânire pe mine la finele anului trecut. Îndelung studiat și predicat...
Ratzinger despre Fericiri
E greu să te apleci asupra unei asemenea teme și să nu consulți – măcar din pură curiozitate – lucrarea semnată de Joseph Ratzinger. Este vorba desigur de Isus din Nazaret, apărută în condiții grafice excepționale la editura Rao din București. Lumina pe care o aruncă onorificul papă Benedict XVI asupra subiectului este bogată și lămuritoare. Pentru a nu-i știrbi farmecul și pentru a...
Esența Fericirilor din Matei (în interpretarea lui M. L.-Jones)
Martyn Lloyd-Jones a predicat zeci de ani. Anglia a fost binecuvântată cu un astfel de om care, într-un fel, cobora din tradiția înfocatului Spurgeon. Seriile lui de predici au devenit cărți, așa cum s-a întâmplat și cu cea dedicată Predicii de pe Munte. Analizând fericirile, pe care autorul le vede în Studii asupra Predicii de pe Munte, drept nucleul vieții noi în Hristos, el subliniază...
Papini despre Fericiri
Pregătind o serie de mesaje pe Fericiri (Mat. 5.1-11), am recitit un capitol din Viața lui Iisus de Giovanni Papini. Am cules de acolo o percepție lucidă și suculentă asupra fiecărei fericiri mateene. Însă, după ce le lămurește pe fiecare în parte, autorul face și aprecieri generale asupra debutului Predicii de pe Munte. Spicuiesc mai jos câteva ilustre aprecieri: Bogații, făloșii, îndestulații...
Particularitatea spuselor lui Hristos
Spusele consemnate ale lui Hristos nu sunt gândire formulată. Ele sunt descrieri ale unei intuiții nemijlocite. Ideile se găsesc în mintea Sa ca niște imagini directe, fără a fi analizate în termeni de concepte abstracte. El vede în mod intuitiv relațiile dintre oamenii buni și oamenii răi. Spusele Sale sunt acțiuni și nu adaptări ale conceptelor. El vorbește în cele mai slabe abstracții de care...
„Caută de te împacă”
Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum; ca nu cumva pârâșul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, și să fii aruncat în temniță. (Mat. 5.25) Mânia tulbură ochiul minții întinând starea de rugăciune – spunea Evagrie Ponticul. Înțeleasă uneori ca și resentiment, mânia poate afecta pe termen lung relațiile dintre oameni. În...
Lumina din sfeșnic
Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind o lumină ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Mat. 5.14-16) Noi trăim într-o lume care a abandonat orice...
Creștini cu gust
Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. (Mat. 5.13) Vorbind despre rolul nostru al fiecăruia în Împărăția lui Dumnezeu, C.S. Lewis afirma: O cârtiță trebuie să sape spre slava lui Dumnezeu, un cocoș trebuie să cânte. Suntem mădulare...