Iar dacă îmi spui: „Arată-mi pe Dumnezeul tău!”, atunci îți voi spune și eu: „Arată-mi că ochii sufletului tău văd și că urechile inimii tale aud” După cum cei care privesc cu ochii trupului înțeleg cele ce se petrec în viață și pe pământ și fac totodată deosebire între lumină și întuneric, între alb și negru, între urât și frumos, între armonios și nearmonios, între măsurat și nemăsurat, între excesiv și ciuntit și la fel deosebesc sunetele de sunt ascuțite sau groase sau plăcute, tot așa se poate spune și de urechile inimii și de ochii sufletului, că le este cu putință să vadă pe Dumnezeu. Da, Dumnezeu este văzut de cei ce pot să-L vadă, dacă au deschiși ochii sufletului. Toți oamenii au ochi; dar unii au ochii acoperiți cu o pieliță și nu văd lumina soarelui. Pentru că orbii nu văd, nu înseamnă că lumina soarelui nu strălucește, ci orbii să dea vina pe ei și pe ochii lor. Tot așa și tu, o omule, din pricina păcatelor și a faptelor tale rele, ochii sufletului tău îți sunt acoperiți cu o pieliță. Că omul trebuie să aibă așa de curat sufletul ca o oglindă strălucitoare. După cum atunci când oglinda prinde rugină, nu se poate vedea chipul omului în ea, tot așa și un om nu poate vedea pe Dumnezeu când se află în el păcatul. Vezi-te cum ești; dacă nu ești cumva desfrânat, dacă nu ești cumva hoț, dacă nu ești cumva hrăpăreț, dacă nu ești cumva jefuitor, dacă nu ești cumva sodomit, dacă nu ești cumva furios, dacă nu ești cumva pornit pe ocări, dacă nu ești cumva plin de mânie, dacă nu ești cumva invidios, dacă nu ești cumva mândru, dacă nu ești cumva disprețuitor, dacă nu ești cumva lacom, dacă nu ești cumva iubitor de arginți, dacă nu ești cumva neascultător de părinți, dacă nu-ți vinzi cumva copiii! Celor ce săvârșesc aceste fapte nu li se arată Dumnezeu, până ce nu se curățesc mai întâi de orice întinare. Toate aceste păcate te întunecă. Sunt ca un gunoi, care-ți intră în ochi, de nu mai poți vedea lumina soarelui. Tot așa și cu tine, o omule! Păcatele tale te întunecă, de nu mai poți vedea pe Dumnezeu.
(Teofil al Antiohiei, în Trei cărți către Autolic, trad. T. Bodogae)