Dacă viața lui Isus este un mare gest de slujire și dăruire, de rennțare de sine în beneficiul altora, moartea Sa nu poate fi altfel. Dacă fidel lui Dumnezeu, Tatăl Său, a trăit aducând tuturor salvare, nu-și putea proiecta altfel moartea. Dacă viața i-a fost dăruire continuă celorlalți, moartea trebuia să-i fie dăruirea vieții spre binele celorlalți, dorită și primită de Dumnezeu. Moartea Lui nu a rămas pur și simplu moartea Lui, ci a fost îndreptată spre cei pe care-i slujise, adică spre toți. Moartea Lui se găsește într-o continuitate armonioasă și, în același timp, dramatică, cu viața. Mai mult, dacă în viață Isus acceptase să fie instrumentul ales ca salvarea lui Dumnezeu să ajungă la mulți, moartea, liber asumată, poate deveni, în mod paradoxal, mijlocul prin care această salvare să ajungă la toți.
Aserțiune a lui Armand Puig în Iisus. Un profil biografic (Ed. Meronia, București, 2006). Nu știu exact în ce măsură a fost recenzată această carte în spațiul românesc, dar ea merită o atenție aparte.
Puig stabilește o continuitate fecundă între viața, activitatea și moartea Domnului Isus. Totul trebuie privit ca un întreg, într-o relație organică am putea spune. Agonia de pe cruce face posibilă moartea reală (fizică) a lui Isus, pentru a crea cadrul potrivit pentru înviere. Să ne amintim într-o zi ca aceasta de tot ce a făcut El pentru noi.