Cu ochii pironiți spre Cer

C

Ce-am putea învăța pe scurt din evenimentul Înălțării. Ni se predică azi din primul capitol din Fapte și ni se dovedește cum Fiul lui Dumnezeu s-a ridicat la cer în văzul ucenicilor. În mijlocul unei discuții escatologice, Isus se întoarce la Tatăl dovedindu-Și încă o dată divinitatea.

Cadrul narațiunii scoate la iveală două perechi de concepte. Mai bine zis, avem două planuri pe care subliniează Isus, dar și două planuri opuse, irigate de limitarea ucenicilor.

Primul concept este cel al Împărăției lui Dumnezeu. 40 de zile Isus le vorbise despre Împărăție, iar la ultima întâlnire de asemenea. Promovată în zeci de pilde, Împărăția lui Dumnezeu era esența mesajului hristic. Dar, în timp ce El suie privirile ucenicilor spre realitățile spirituale, ei se preocupă de împărăția acestei lumi. Evreitatea lor iese la iveală din nou (pentru a câta oară!), iar naționalismul își spune din nou cuvântul. Oare când va așeza El împărăția? Oare când romanii vor fi reduși la tăcere? Iată cum avem două planuri paralele, unul înalt (al lui Isus), altul etnic (al ucenicilor).

Al doilea concept se referă la misiunea ucenicilor. Aceștia mută centrul de greutate pe El (Când ai de gând să așezi din nou împărăția lui Israel?), în vreme ce Isus încearcă să-i responsabilizeze pe ei (Voi veți primi o putere… voi Îmi veți fi martori…). Apostolii au o viziune partinică, limitată la granițele Iudeii, Isus privește până la marginile pământului. Suntem în fața unei iresponsabilități spirituale care nu mai prinde sensul lucrurilor. Însăși privirea pierdută de la urmă o putem pune în această categorie. Bărbații în alb le vor adresa o întrebare dojenitoare: De ce stați și vă uitați spre Cer?

Cred că aceste două lucruri a vrut Isus să le lase în inimă: Împărăția și misiunea. Ele sunt strâns legate și reprezintă inima mesajului creștin. Ei s-au dumirit greu, dar oare noi am fi fost mai buni?! Măcar în această zi de sărbătoare ar trebui să ne redefinim și să cerem plinătatea Duhului în noi. Atunci vom fi trăi la cote înalte sub aspect spiritual, vom înțelege lucruri care multora le scapă, dar mai ales vom fi gata să ne avântăm cu Vestea Bună până la marginile pământului.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.