Moartea lui Adrian și Timotei Blaga din Bistrița m-a dus cu gândul la metafora soldatului. Erau plecați în misiune pentru că viața lor însemna o continuă misiune. Tată și fiu – două generații la datorie. Împărtășeau amândoi aceleași visuri, așa cum au împărtășit amândoi aceeași moarte. Pătrunși de compasiune pentru copiii nimănui, alergau să întemeieze un nou așezământ social. În plină criză mondială, într-un anonimat aproape total, acești doi oameni temerari se achitau de o sarcină pe care și-au luat-o singuri. Tată și pastor, Adrian primise chemarea din partea lui Dumnezeu, Cel care se declară apărătorul văduvei și-a orfanului. Fiu și ucenic, Timotei se alăturase și el marelui vis. Asemenea colaboratorului mai tânăr al lui Pavel, băiețelul își însoțea tatăl ce-i devenise între timp un mentor de nădejde.
Ziua fatidică însă a venit. O mână criminală i-a răpus, frângând astfel două destine. Și totuși, visul lor merge mai departe. Așa îmi place să cred. Dumnezeu nu este străin de acest tragic eveniment. Chiar dacă nu-l înțelegem și nici măcar nu putem oferi consolare suficientă, El este în control. Riscul pastorului n-a fost în scopuri egoiste. Se ducea pentru cei sărmani. Făcea planuri pentru alții, se gândea la cei la care puțini dintre noi se gândesc. În această nobilă misiune le-a fost dat să plece dintre noi. Ca doi soldați ce trăiesc pentru o singură cauză, și ei au căzut pe marele front al lucrării lui Dumnezeu. Au murit în tăcere, departe de casă, așa cum le-a fost și slujirea. De fapt, marile fapte stau întotdeauna sub semnul anonimanului, iar când lucrurile nu stau așa este suspect.
Rămâne în urmă o soție înlăcrimată, o mamă răvășită de durere și alți apropiați debusolați. Nimeni nu-i poate înlocui pe cei doi, însă avem un Dumnezeu așa de mare încât El poate regândi și reașeza lucrurile. Când rana va fi doar o cicatrice, El ne va uimi cu planul Său. Doar că, mai ales în astfel de momente, se cere credință. Să fim alături de cei îndurerați prin rugăciunile noastre sincere. Să-i mângâie bunul Dumnezeu!