Tu ești singurul eveniment al vieții mele. O, făclie a sufletului meu. Când copilul se află în brațele mamei sale, pentru el nu mai există evenimente. Când mireasa aleargă să-și întâmpine mirele, ea nu vede florile de pe pajiște, și nu aude nici bubuiturile furtunii, nici nu adulmecă mireasma chiparoșilor și nici nu simte prezența fiarelor sălbatice – ea vede doar chipul mirelui ei; ea aude doar sunetele ce se zămislesc pe buzele sale; ea îi adulmecă doar sufletul său. Când dragostea se duce să întâmpine dragostea, niciun eveniment n-o întâmpină. Timpul și spațiul fac loc iubirii.
Pribegii fără țintă și oamenii fără iubire au evenimente și au istorie. Dragostea nu are istorie, iar istoria nu are iubire.
Când cineva își croiește drum spre munte sau urcă pe un munte fără să știe unde merge, evenimentele îl împresoară de parcă ele ar fi ținta călătoriei sale. Cu adevărat, evenimentele sunt țelul celor fără de țel și istoria țelul celor fără de cale.
Dacă aș fi o piatră și m-aș rostogoli de pe munte, nu m-aș gândi la pietrele de care mă împiedic, ci la prăpastia de pe fundul pantei celei abrupte.
Dacă aș fi un pârâu de munte, nu m-aș gândi la cursul meu întortochiat, ci la lacul care mă așteaptă.
Cu adevărat, grozavă e prăpastia celor îndrăgostiți de evenimente care-i trag în jos…
O, Soare al sorilor, singurul eveniment din univers care-mi atrage inima, luminează-mi cele dinăuntru ale mele, ca să pot vedea cine a fost învrednicit să locuiască acolo, lângă Tine, ca să pot curăța din mine toate roadele ce par dulci de afară, dar care miros a putreziciune în miezul lor.
(Rugăciune scrisă de Nicolae Velimirovici, din volumul Rugăciuni pe malul lacului, Anestis, București, 2006, pp. 35-37)