Banul este, prin urmare, o făgăduială care caută o undă de înțelepciune. Expresia trebuie înțeleasă în două moduri: este înțelept să ai bani, este înțelept să fii interesat de ei. Banii ne constrâng să mediem în permanență între ceea ce ne dorim, ceea ce putem și ceea ce se cuvine. Căci transformă orice om în filosof, chiar împotriva propriei sale voințe: a gândi corect înseamnă în egală măsură a învăța să cheltuiești corect și pentru sine și pentru celălalt. Moneda este un revelator indicând meschinul, risipitorul, avarul, invidiosul care se trădează și numai băgându-și sau nu mâna în buzunar. Când vine vorba de bani, nimeni nu se simte în largul lui: cei care cred că-l detestă îl idolatrizează în taină. Cei care îl idolatrizează îl supraestimează. Cei care se prefac că-l disprețuiesc se mint pe ei înșiși. Entuziasm problematic, reprobare imposibilă. Așa de complicată e problema. Dar dacă înțelepciunea nu constă în a ataca tocmai subiectul care pare tuturor simbol al nebuniei, la ce-ar mai fi bună filosofia?
(Înțelepciunea banilor, de Pascal Bruckner, Trei, București, 2017)